Nu lacrima,

ci steaua unghiului mă toarce:

”Pământ ești

și în pământ te vei întoarce…”

Taci, cugete –

pustiului splendoare de ciulină –

chiar și din aur  buchea de ți-ar fi,

să nu-ndrăznești să-mi spui

că lut am fost și-n lut o să reviu

că inima-mi

mai bine eu mi-o știu ;

tot timpul după chipul Lui –

în străvezimi – Lumina

mi-am limpezit-o strecurând pământul,

iar de-a rămas din el vreun pic

e că m-asemăn cu Cuvântul

ce L-a semnat pe Dumnezeu

chiar și pe porțile de iad

cu hieroglifa aplecată-n spic.