… iar Lazăr   ‘naintea  dis-de-dimineții,

( când roza pădureață în rouă era crudă)

după rânduiala talmudă

a mers și el să-și scrie în pământ

un copac

numit Pomul Vieții

ca legământ al nașterii.

Legenda spune că Adam

după ce a mușcat

din frupta cunoașterii

s’a îndreptat cu fuga măruntă

spre Pomul Vieții cu frunza de nuntă,

dar n’a mai ajuns că îngerii

către seară i-au fugărit

până în valea plângerii.

Se spune în cartea Bereșit

că’ntoarcerea  spre raiul pierdut

e să plantezi un pom anume

al nunții sau vieții

care-ți va fi podeț cerut

spre cealălaltă lume.

Așa  făcu și Lazăr ,

un  cedru zvelt  plantă printre știubeie;

credeai că-i o fecioară

care se roagă

lângă-al stâncii chivot,

acolo  lângă șipot,

unde se-oprește luna

isopului aghiazma să i-o beie.