Tags

,

EMBRACE-II- Austin
Foto: Embrace II, Austin

Când vei ajunge lângă prag de stelă,
Regină-a preacuratului văzduh,
ne-om despărți
luminile care ne-au ars
în vatră.

Tu-ți vei urca-n
oprire idolească în dantelă
înveșnicirea-n piatră,
alăturea de leul zburător,
iar eu, ca muritor,
voi căuta sărutul ce mi-ai dat,
în moartea fiecărui bob de grâu,
cu-ntregul tău văzduh despăturat
ca din povestea adormită-n scrin.

Oglinda veșniciei e pustiul.
La amândouă
drumul clepsidrei știu-l,
dar eu la tine altfel voi veni
numai cu-n cântec
ce spicul lui se va-ndoi
asemenea toiagului de beduin.

În lespede
vei împietri la despărțire
ceva
ce mie-mi pare a dispreț,
dar niciodată
n-ai să știi ce ai pierdut,
că eu de voi muri prin mii de vieți,
pe fiecare le-oi deschide
cu cheia primului sărut,
ce mi l-ai dat
pe lângă trecătorul Eufrat.

Cum aș putea
ca de iubirea ta să mă dezvăț?
Chiar mort fiind voi fi tot șugubăț
și fiecărei morți la treieriș,
în fața stelei tale,
în drumul meu de grâu,
o să m-opresc
și pe furiș
te-oi săruta pe focul buzei împietrit.
De ce, Ninlil, n-ai ascultat?
Vezi veșnicia cum te-a păcălit?
Au nu-i păcat
să stai în piatră când Nibiru-n ape
te va striga-n lumini pe Eufrat…
Au nu-i păcat Ninlil, Ninlil,
să-ți fiu atât de-aproape?

Advertisements