PILDA NEGHINELOR

Tags

,

64

PILDA NEGHINELOR

Prin grâul înțelept în boabă și lumină,
la vremi fără ursitele de preț,
cine-mi zidi și cuibul și bordeiul
departe ochiului
pizmătăreț,
că tot ce vlăstăritu-mi-a condeiul
nu-i altceva prin grâul Tău
decât neghină.

In vreme ce-orice spic e o fecioară
ținând în gene lungi
netorsul tainei preacurate,
ca maica Ta pe Fiu
în brațe înflorind icoana,
de când mă știu,
cuvântul meu de cerșetor
toți vor să-i smulgă,
chiar și chirpiciul rău și-amar,
din rădăcină.
Că m-a crescut maidanul
haimana?
Cu-apucături de buruiană,
din neam în neam – neghină?
Dar oare nu și eu sunt fiica Ta
când lacrima-mi adâncul ți-L aprilă?

De-aceea Te-am văzut
privindu-mă cu milă,
cu sens ascuns, cu noima pe furiș,
ca apei steaua la sărut:
”Lăsați-o pân’ la treieriș,
fără de ham, fără de frâu,
în curtea-mpărătească printre grâu.”

Apoi le-ai spus, dar ei n-au înțeles,
că inima nu se deschide când e piatră,
și le-ai vorbit de foc,
de flăcări și de vatră,
că turta sfântă coaptă pentru Cină,
întâi o s-o sărute în cuptor,
dogoritoare buze de neghină,
iar mai pe urmă ai s-o frângi
ca să le dai și lor.

A DOUA INVIERE

Tags

,

77.SeatrchingThePast

A DOUA INVIERE

La noi în sat bătrânii mai vorbesc
de-a doua Înviere.
Uluitoare-i prima, vorba nu-i cunoaște
lumina toată spre-ai cuprinde zborul,
când cu făclii în noapte
facem înconjorul
prin taina ne-nțelesului de Paște.

Dar e frumoasă
și-nvierea-a doua –
aceeași pască, dar altcum aroma,
când peste moarte
pecete și-a pus Spicul,
nu-i nimeni să vorbească despre moarte,
ci despre Toma,
cum doar zugravu-a moșmolit tipicul.

După o noapte lungă-n priveghere,
ne-ntoarcem iar după amiază
cu ucenicii Lui în foișor…
Dar cum adica-a doua Înviere?
A înviat de două ori Hristos?
Zugravul tace până-a opta zi,
pe Toma cel necredincios
cu degetul în rană-a-l zugrăvi.

Ne place necredința și-am vrea așa să fie,
dar nu e,
punând penelul rana să I-o lipăie.
Imaginați-vă, ce om flămând
înloc din pâine să se-nfrupte,
rupându-o în două
ar încerca nepăsător precum un doftor
să o pipăie?

”Cât, Doamne, Te-am dorit!
Cuprinde-mă
și arde-mă de-i cu putință,
în învierea Ta ca să mă strâng,
să Te culeg.
Cu cât Te-mbrățișez mai mult,
mi-s brațele
tot mai setoase-n necredință.
Nu pot să cred, Te văd dar parcă-s orb,
nu-mi ești de-ajuns iubirii să Te sorb.
Nu cu un deget, ci-mbrățișarea plină!
Ai înviat și nu Te las fiindului părere.
Iubirea Ta o simt acum deplină!
Prin mine ești a doua Înviere –
hemoglobină cu hemoglobină!”

Zugravul n-a cetit
ce lui Ioan i s-a părut că nu ai spus,
când inima lui Toma – o singură suflare –
cu cea a lui Iisus
se contopise și slovă și dicteu.
Și ucenicul cel iubit
i-a răzuit lui Toma oftat amar și greu
și-atât a scris,
doar: ”Domnul meu
și Dumnezeul meu!”

Și evanghelia a-nchis.

SPRE GHINDA DE POPAS

Tags

, , ,

IMG_0973

SPRE GHINDA DE POPAS

Încerc să mă desprind, noptat să nu mă-apuce
când cearcă ghionoaia de trunchiu-i bun de cruce.
Spre unde o fi satul? Se pare că-aud câinii,
de-a somnul mi se-apleacă chiar cumpăna fântânii.

Mă încredeam în frunze, dar cu horiri s-au dus
cu ghiersul ce odată fusese psalm pe fus.
Cum? Drumul meu m-a rătăcit, pesemne
după căruța tăietorului de lemne?

Sunt singurul copac ce-a mai rămas
ducându-și luna-n cârcă spre ghinda de popas.
Mi-a-nmugurit lăuta-n primeniri de semne
după căruța tăietorului de lemne.

CA SĂ FII SĂMÂNȚĂ

Tags

, ,

102

CA SĂ FII SĂMÂNȚĂ

Ca să fii sămânță
( peste noapte, răsad),
oamenii îți vor ciopli o coajă,
un fel de păstaie,
din lemnul de brad
descântat de o gaie.

Va trebui să-nchizi ochii,
după rânduială să-ți taci
chiar și umbra răsfrântă-n cuvânt,
până te vor strecura sub pământ
după cod de sămânță.

Cel mai greu va fi
să-nchizi ochii și să taci,
dar cum să nu țipi
înaintea plecării la drum
pe dedesupt:
”Oameni nebuni,
cu pieliță rea pe aripi,
cele mai dragi flori ce-am iubit,
de ce cu roua încă pe cântec
pentru coaja aceasta le-ați rupt?”

Ca să fii sămânță
acopere-ți lutul,
cât mai bine,
cu iarnă.
Ingerul florilor
nu va uita de-ncolțitul tău,
și-l va vesti peste ceruri
ducându-l la gură,
ca pe-un sărut pe ultima goarnă.

VECERNIE-N GHIOC

Tags

, , ,

56

VECERNIE-N GHIOC

Lasă ghiocul
să-ți sărute urechea.

Aproape șoaptă,
de sidef,
vor încerca buzele.

Pentru cine meduzele –
clopote cu franjuri ,
sunt trase de val,
repetat în sunet opal
de vedenie?

Coralic,
început de vecernie.

Blând.

Către lotca lui Petru
se aud pașii lui Iisus.
Pe apă.
O singură lină lumină
și două inimi bătând.

…ȘI DUHUL ÎN CHIP DE PORUMBEL

Tags

,

698dove

…ȘI DUHUL ÎN CHIP DE PORUMBEL

Credeam că-i timpul și sorocul
să m-odihnesc în palmă de olar.
Cât de frumos mi-e numele pe crucea
ce mă așteaptă, printre saci de grâu,
în colțul din hambar!

Și-am mers să văd
de ceasul s-a mai pârguit
a galben de gutuie
pe lemnul de-nainte mergătoare
al ei
și psalmul spăimântat ca să mai suie
s-a frânt în două că pe cruce
era acum un cuib de porumbei.

Flămânzi cum te chemau să le dai hrană!
Mai lasă-i Doamne pana să le crească,
prea mi-e cuvântul crud și prea golaș.
Voi aștepta afară din icoană,
dar lasă-mi crucea – naintea mergătoarea –
și virgula mi-o mută-n altă frază
până când puișorii vor învăța să zboare,
cu-aripa lor sfințind
văzduhul din văzduh,
că cine știe
poate cel din mijloc,
ce are-n cioc o rază,
de ce nu s-ar putea
să fie însuși Duhul Sfânt?

FLĂMÂNDUL PUI DE LOTUS

Tags

, ,

IMG_0895

FLĂMÂNDUL PUI DE LOTUS

Ca mama care mă chema,
tot mai puternic Marea se aude
acum prin anii mei –
alean urcând prin i și e.

Sinaiului și altor munți
eu nu le port zavistie
că de sărutul Tău sunt mai aproape.

Îți mulțumesc de plânsul vechi
din cântecele-mi crude
când steaua Ta mi-o îngânai pe ape.

Mai e puțin
să mă-ntâlnesc cu Tine.
Mă bâlbâi vorbei cu retez,
gângav încerc, dar vorba-i peltă.
Ciudat Ți-am fost – copilul Tău răzleț –
risipitor de frumuseți,
dar iarăși mulțumesc,
cum munții Tăi cu pot,
de vremea să Te-mbrățișez
cu miile de brațe
ca o deltă.

Și mâl pe undeva de sunt
( mocirlă sau noroi eu nu-s),
de ciudățenie ai milă,
în drum spre Tine am văzut plângând
un pui flămând de lotus
și-am împărțit lumina Ta
din limpezitul mâl și restul de argilă.

CEI ZECE LEPROȘI

Tags

IMG_0850

CEI ZECE LEPROȘI

Atâta știu de ei, când mă întrebi,
că s-au făcut zdrahoni ca leopardul
și n-au uitat de Tine
și de gestul Tău,
că zice vorba proastă:
De ai făcut un bine,
așteaptă-te la rău.
Năvala lor curândă o să-Ți vie,
căci le-a clocit sinedriul
un plan ascuns și cu simbrie.
Și mi s-a spus că-s vindecat,
dar să o șterg din templu, pe furiș,
că-s câine, de alt neam,
și chiar fără de lepră
rămân tot necurat.

***
Când auzit-am glasul Tău,
mai putred decât carnea puturoasă
s-a limpezit în mine
întregu-mi bălătău
și-ai preschimbat adâncul
în apă nelumită cu-nceput,
nici de luceafărul prior,
atinsă-n fugă cu-n sărut.
Și m-am gândit la Tine
cum nădușești sub soare arzător:
Ia-mi sufletul
și-i bea ca din ulcior
lumina răcoroasă pentru sete,
până nu vin ca viespii-n turbăciune, roi,
cei nouă înapoi
să Te adape cu oțetul din burete.

SINGURĂTATEA ÎNGERULUI

Tags

,

IMG_0534

SINGURĂTATEA ÎNGERULUI

Singurătatea îngerului
e un suspin albastru și greu.
O singură dată
i-am gustat amarul netors
și-nfricoșat m-am întors
la poarta Olarului meu

cerșindu-mi brațele-napoi.

Sărmanul înger!
Născut greșit cu aripi,
niciodată nu a putut zbura
măcar o singură îmbrățișare
ca noi.

Întâi am fost amintire,
apoi în frământec
am devenit același cântec
cu formă de lut.

Îți amintești de podul palmei Lui?
Ce cald era,
când peste umăr ne pândea
primul sărut
luna rodită pe ram de gutui!