SPRE GHINDA DE POPAS

Încerc să mă desprind, noptat să nu mă-apuce
când cearcă ghionoaia de trunchiu-i bun de cruce.
Spre unde o fi satul? Se pare că-aud câinii,
de-a somnul mi se-apleacă chiar cumpăna fântânii.

Mă încredeam în frunze, dar cu horiri s-au dus
cu ghiersul ce odată fusese psalm pe fus.
Cum? Drumul meu m-a rătăcit, pesemne
după căruța tăietorului de lemne?

Sunt singurul copac ce-a mai rămas
ducându-și luna-n cârcă spre ghinda de popas.
Mi-a-nmugurit lăuta-n primeniri de semne
după căruța tăietorului de lemne.