U-L-M

IMG_0973

U-L-M

Copacii grădinilor voastre
au atât de multe vocale!
Auzi-le, cât de vesel, cântând:
ci-re-șii, ca-i-șii și me-rii
și pru-nii!
Numai eu – una singură.
În rest, sunt numai tăcere de ulm
cu gust amar
din drojdiile mătrăgunii.

*

O singură pâine pe masă.
În rest, așteptare… Și seară
ce se urnește
îngrozitor de greu.
Omul Ocărilor,
fugărit ca tâlhar,
a frânt în două vocala amară
și-a dat fiecărui pescar:
Acesta este Trupul Meu,
copiii Mei și-ai mărilor!

KAIROS

ichim99

KAIROS

Să nu răspunzi morarului
la insistenta-i întrebare
când treci pe lângă roata lui.
Adu-ți aminte
că drumul omului
e luat cu împrumut
de la soare.

Aseară,
spicele lui se-ncovoiau de lumină,
cu bobul fără apus,
și soarele
m-a chemat și mi-a spus:
– Dă-mi împrumutul
și să urcăm la Ultima Cină!

DOAR PIETRE PENTRU CRITICI, EU ȘI RÂUL…

IMG_2374

DOAR PIETRE PENTRU CRITICI, EU ȘI RÂUL…

”Nici glorie, nici aur, nici țarină, nici turmă?”
Diacul iar insistă: ”dar ce-ai să lași în urmă?
Inele, giuvaiere,safire prin sertare?”
”O, nu! Doar acest cântec din tot ce-a strâns penelul.
Sunt mai bogat ca râul, cu pietre de tot felul;
dați fiecărui una ( când voi pleca din luncă) –
atât de-ndemânatic, la fix când se aruncă,
poemul să nu-mi spurce cumva vreo bocitoare!”

CRUCE DE POM ÎNFLORIND

IMG_2370

CRUCE DE POM ÎNFLORIND

Că fericiți flămânzii că se vor sătura?
Cum să mă satur, Doamne, că-altfel de-altfel mi-e foame?
Cerșind un vers de-odihnă din răstignirea Ta,
mi-e pomul bun de cruce, zburătuit de poame.
Măcar odată-n moarte sprea-mi fi cu gloata semnul,
îl vor tăia în grabă, dar jilav fiind lemnul
le va sfida coliva, căci aiurind minunii
va lăstări din slove povestea mea și-a lunii.

GIUVAIERGIULUI ZARAF

IMG_2367

GIUVAIERGIULUI ZARAF

I-am fost luminii robul și-n slavă și-n osândă,
sprințarul joc pe muche să-l prind când lui își scapă,
de parcă mie însumi un altul stă la pândă,
năluca să i-o-nhațe când flăcări bea din apă.
Hipnotic ochi de șarpe în mitră sau tiară,
bob în inel – sigiliu, rouă-mpietrind luciri,
mi-am fost deopotrivă și victimă și fiară,
deochiul din ispită sporind tămăduiri.
Ce-o fi mărgăritarul că firea-n el mi-adun?
Îl știi că dăscălirii mi-ai fost giuvaiergiu.
Cum lași să-mi cadă steaua? In ce vrei să Ți-o pun?
că spinii din coroană cam pe derost Ți-i știu.
Mai uit-o-n cer, Cuvinte, ștergând din geană bobul,
până termin urcușul luat de-a împrumutul!
De n-ai întors lui Iuda, dă-mi mie-atunci sărutul,
c-am fost luminii Tale de-o viață-ntreagă robul!

ORFEU MERGEA CU FAȚA ÎNAPOI

Orpheus-and-Eurydice-2

ORFEU MERGEA CU FAȚA ÎNAPOI

Lui Florica Bațu Ichim la trei ani orfeici

”Eu știu, grăi Euridice,
un loc ce moartea nu îl știe.
Ascunsul cheii l-am aflat
și-o am chiar eu.
Orfeu,
nu te opri din cântec, nici aripei popas,
că numa-n nepătrusul lui
rămas-am ce-am rămas –
eternul sărutându-l pe altoi!
Simți gustul primului sărut?”

Orfeu,
care mergea cu fața înapoi
cum moartea-i poruncise:
”De-o vrei,
să nu te-oprești
până ajungi afară!”
Deodată,
uitând blestemul
se opri în fața ei
și amândoi
setoși se-mbrățișară…

…dar s-au pierdut,
unul mereu în altul,
sorbind
lumina tălmăcită de un cântec,
sărut după sărut.

DUMITRU ICHIM
Kitchener, Ontario

ZIUA DE NAȘTERE SPRE MOARĂ

IMG_2363

ZIUA DE NAȘTERE SPRE MOARĂ

Sărac fiind cu duhul, pe-ascuns cârpindu-mi graiul,
mi-am pus în vârf hambarul unde sfârșește paiul.
Nu mă cunoaște crinul – stema-n peceți de slavă,
și-s ocărât de ornic că tot ce-am strâns e pleavă.
Dar chipul Tău, Cuvinte? Luminii Tale – robul,
agonisita-mi zestre în scrin Ți-aduce bobul.
A fost vreo întrebare să n-o-nghimp la răscruce?
Vezi cum se-apleacă spicul? Ca Rodul Tău pe cruce.
Tu ce scrutezi în cuget chiar umbra din rărunchi,
nu-mi treier hălăciuga, cu bobul îngenunchi:
– Îngăduie rostirii polenul de făină,
o să-ntârzie Fiul și-i ultima lui Cină!