ALBASTRU DE NU-MĂ-UITA

Tags

,

noi-doi-si-restul-lumii-2- nu-ma-uita

Numele ei era Gretel
precum al cărării coborând
din basmul Fraților Grimm.
Avea părul lung –
noapte furată din corn nibelung,
și ochii tristeții din Rin.

– Spune-mi în graiul străin
al codrilor tăi,
când cerul din cer se îngână,
cum se spune
”a merge mână în mână”?
– Privește la buzele mele
și sune încet:
”Vergiss-mein-nicht”
ca tremurul stelei
zâmbind prin brădet.

– Dar atunci
când totul din tot se descântă
în cântec de seară
ca apa-n răpiri de vioară?
– Privește la buzele mele
și-n rarul fior
repetă-un luceafăr de seară:
”Vergiss-mein-nicht.”

– Dar când iubești
și nu știi să spui
care-i cuvântul ducând spre inel?
– ”Vergiss-mein-nicht”,
zi după buzele mele, la fel.

…și oare ce o fi fost
de buzele noastre-au tăcut
s-oglindească sunetu-n sunet?
Din privirile tale
ca Rinul curgându-ți balada la vale,
am înțeles
că și la primul sărut,
de care
și ție ți-era frică,
”Vergiss-mein-nicht” s-ar spune,
dar buzele mai bine decât noi
tăcând, voiau să-l zică.
– Dar, ce șiret mi-ai spus:
Mai mândru ar suna,
ecoul repetării lui,
de s-ar rosti și-n limba ta,
”Vergiss-mein-nicht”,dar nu oricum,
ci numai doar așa precum sărutul
cu-adevărat traduce – lutul
spre divin,
când apele se-ntineresc în vin.

COPILUL ORFAN

Tags

,

copil-fara-copilarie_385cc4f06f808b

”Ce-o fi făcând Doamne-Doamne,
atât de târziu?
Mă tot întreb, dar răspunsul nu-l știu…
De ce-o fi încă lumină
la fereastra Lui?

O fi rămas în urmă
cu temele pentru mâine?
Sau… cine știe ce să mai zic?!
Oare
nu cumva vreun înger mai mic
o fi adormit pe jos
și trebuie să-l care pe umăr
până-n pătuțul lui
din norul curat de culcare?”

Apoi
prin ochii copilului,
trece o umbră,
mult mai subțire
ca borangicul serii, în
ecou,
când atinge soarelui
via:
” Dar dacă mămica noastră
o fi bolnavă din nou?
Înseamnă că Doamne-Doamne
nu se culcă până când
nu se va face ora
ca să-i dea la timp
doctoria.”

Geamgiul

Tags

clopot 3

GEAMGIUL

Pe ulițele satului,
numit ”Cele 3 drumuri”,
ce-avea 12 hramuri,
de unde,
de neunde,
chiar vântului neștiul,
a apărut el.

Țipa
cât îl ținea gura
răspântiilor – bătătura:
Geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaaamuri!
Oamenii l-au poreclit
Geamgiul.

Gospodarii din sat
au năvălit peste popă,
au pentru cetire,
au pentru a sfat:
“Năpastă, părinte,
sămnul e-a boale,-i de rău,
scormonește-ne-n tâlc
buchea
ceaslovului tău!
– Să vă citesc molifta,
dar care e vina?
– Grăitu-ne-a nouă:
”Spre-a fi a rodire lumina
în spicul din gene,
din 9 în 9,
spre-a fi lucirii ca roua,
nu mai puneți în hamuri,
nici ochiul, nici văzduhul…”
și urlă
de parcă ar stoarce o surlă:
geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaamuri!

Popa a dat din umeri
ca vântul când ridică stuhul
și le-a zis:
Fericiți cei săraci, ca geamgiul,
cu duhul!

Însă omenimea
l-a înțeles cruciș
și mergeau la geamgiu,
pe furiș.
Divan da țăranului
să înceapă viţa-n grui
cu fereastră de la râu
larg deschisă către grâu.
În sânzana vinerii
la geamgiu – toți tinerii
cătau sfat, că focu-i greu
la deschisul de balsamuri:
Păsările și cei dragi
să-l pună pe Dumnezeu
de 3 ori în loc de geamuri.

***
Dar unde-a plecat?
Drumul cărui apus?
Cu pălării ca de ghebe
oamenii au mers
de geamgiu
pe popa să-ntrebe.
”Scuturaţi-i cuvintele!”
se zice că le-ar fi spus
părintele,
dar gospodarii din sat
când s-au dus
în clopotniță
să tragă funia
pentru geamgiul plecat
au găsit un clopot în plus,
cu glas de argint
pentru 12 hramuri
și peste cele 3 răspântii din sat,
descântate spre bobul ales,
bobul alb pentru drum,
cele 7 clopote făcându-se neamuri,
cântau alelui
ca geamgiul acum:
Geaaaaaaaaaamuri – prin aer.
Geaaaaaaaaaamuri – prin lutul.
Geaaaaaaaaaamuri – dincolo de ape.

Făceți-vă geamuri de foc,
făceți-vă geamuri din pleoape
ca să puteți mângâia
numele Lui!

DRUMUL APEI CU NUMELE IOV

Tags

, ,

gustul ploii

Vorbeau acum
la fel ca-naintea căderii.
Cel Unul în fața celuilalt.

Iov
îi servea spre ospăț
din rodul viței și al grâului.

Cel cu litera întoarsă
îndrăzni spre Cel Preaînalt:
”Nu-ți cer Livada, aleasa;
dă-mi moștenire pustiul,
așa,
cum numai dunele
știu-l!”

Răspunsul:
”Dacă poți să-l faci
să te iubească,
să fie al tău,
până la moartea zării!”,
dar deșertul,
văzând o fetiță plângând,
a fugit cu tot nisipul lui
și a făcut-o să râdă
pe marginea mării.

”Dă-mi, cuvenita-mi noapte
departe de Tine, să mă desferic
din haos în haos, noian de-ntuneric,
așa cum Ți-am fost,
primul născut al nopții
și al puterii!”

”A ta să fie,
fără de soare,
precum înaintea căderii
în număr și solstiții,
de poți s-o iubești!”
Dar apărură îndrăgostiții
sub noapte,
și n-a mai fost întuneric
că toate pleiadele
treceau pe lângă ei înflorind
cu lumina în șoapte.

Iov continuă ospețirea
din rodul de viță, de grâu
și din tot
ce-i cântase grădina
de la mugur până-n procov.

Cu ispită
se-ntoarse cel rău:
”Știi ce? Ce-ar fi să îngădui lui Iov
să-mi fie slugă și ucenic?
Nu-i darul acesta aproape-un nimic?”

”Bine. Să fie-al tău!
Ah, nu cumva să uiți!
Va trebui să mergi cu el,
cum cere târgul,
pe scurtătura
drumului de apă
de la izvorul inimii
până la bobul din pleoapă,
așa cum v-am croit
când v-am luat măsura
mărimii de inel.”