GEAMGIUL

Pe ulițele satului,
numit ”Cele 3 drumuri”,
ce-avea 12 hramuri,
de unde,
de neunde,
chiar vântului neștiul,
a apărut el.

Țipa
cât îl ținea gura
răspântiilor – bătătura:
Geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaaamuri!
Oamenii l-au poreclit
Geamgiul.

Gospodarii din sat
au năvălit peste popă,
au pentru cetire,
au pentru a sfat:
“Năpastă, părinte,
sămnul e-a boale,-i de rău,
scormonește-ne-n tâlc
buchea
ceaslovului tău!
– Să vă citesc molifta,
dar care e vina?
– Grăitu-ne-a nouă:
”Spre-a fi a rodire lumina
în spicul din gene,
din 9 în 9,
spre-a fi lucirii ca roua,
nu mai puneți în hamuri,
nici ochiul, nici văzduhul…”
și urlă
de parcă ar stoarce o surlă:
geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaamuri!

Popa a dat din umeri
ca vântul când ridică stuhul
și le-a zis:
Fericiți cei săraci, ca geamgiul,
cu duhul!

Însă omenimea
l-a înțeles cruciș
și mergeau la geamgiu,
pe furiș.
Divan da țăranului
să înceapă viţa-n grui
cu fereastră de la râu
larg deschisă către grâu.
În sânzana vinerii
la geamgiu – toți tinerii
cătau sfat, că focu-i greu
la deschisul de balsamuri:
Păsările și cei dragi
să-l pună pe Dumnezeu
de 3 ori în loc de geamuri.

***
Dar unde-a plecat?
Drumul cărui apus?
Cu pălării ca de ghebe
oamenii au mers
de geamgiu
pe popa să-ntrebe.
”Scuturaţi-i cuvintele!”
se zice că le-ar fi spus
părintele,
dar gospodarii din sat
când s-au dus
în clopotniță
să tragă funia
pentru geamgiul plecat
au găsit un clopot în plus,
cu glas de argint
pentru 12 hramuri
și peste cele 3 răspântii din sat,
descântate spre bobul ales,
bobul alb pentru drum,
cele 7 clopote făcându-se neamuri,
cântau alelui
ca geamgiul acum:
Geaaaaaaaaaamuri – prin aer.
Geaaaaaaaaaamuri – prin lutul.
Geaaaaaaaaaamuri – dincolo de ape.

Făceți-vă geamuri de foc,
făceți-vă geamuri din pleoape
ca să puteți mângâia
numele Lui!