Alte cuvinte…
20 Tuesday May 2014
Posted in Uncategorized
20 Tuesday May 2014
Posted in Uncategorized
19 Monday May 2014
Posted in Uncategorized
”Ce-o fi făcând Doamne-Doamne,
atât de târziu?
Mă tot întreb, dar răspunsul nu-l știu…
De ce-o fi încă lumină
la fereastra Lui?
O fi rămas în urmă
cu temele pentru mâine?
Sau… cine știe ce să mai zic?!
Oare
nu cumva vreun înger mai mic
o fi adormit pe jos
și trebuie să-l care pe umăr
până-n pătuțul lui
din norul curat de culcare?”
Apoi
prin ochii copilului,
trece o umbră,
mult mai subțire
ca borangicul serii, în
ecou,
când atinge soarelui
via:
” Dar dacă mămica noastră
o fi bolnavă din nou?
Înseamnă că Doamne-Doamne
nu se culcă până când
nu se va face ora
ca să-i dea la timp
doctoria.”
19 Monday May 2014
Posted in Uncategorized
Tags
17 Saturday May 2014
Posted in Uncategorized
Tags
GEAMGIUL
Pe ulițele satului,
numit ”Cele 3 drumuri”,
ce-avea 12 hramuri,
de unde,
de neunde,
chiar vântului neștiul,
a apărut el.
Țipa
cât îl ținea gura
răspântiilor – bătătura:
Geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaaamuri!
Oamenii l-au poreclit
Geamgiul.
Gospodarii din sat
au năvălit peste popă,
au pentru cetire,
au pentru a sfat:
“Năpastă, părinte,
sămnul e-a boale,-i de rău,
scormonește-ne-n tâlc
buchea
ceaslovului tău!
– Să vă citesc molifta,
dar care e vina?
– Grăitu-ne-a nouă:
”Spre-a fi a rodire lumina
în spicul din gene,
din 9 în 9,
spre-a fi lucirii ca roua,
nu mai puneți în hamuri,
nici ochiul, nici văzduhul…”
și urlă
de parcă ar stoarce o surlă:
geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaamuri,
geaaaaaaaaaaaamuri!
Popa a dat din umeri
ca vântul când ridică stuhul
și le-a zis:
Fericiți cei săraci, ca geamgiul,
cu duhul!
Însă omenimea
l-a înțeles cruciș
și mergeau la geamgiu,
pe furiș.
Divan da țăranului
să înceapă viţa-n grui
cu fereastră de la râu
larg deschisă către grâu.
În sânzana vinerii
la geamgiu – toți tinerii
cătau sfat, că focu-i greu
la deschisul de balsamuri:
Păsările și cei dragi
să-l pună pe Dumnezeu
de 3 ori în loc de geamuri.
***
Dar unde-a plecat?
Drumul cărui apus?
Cu pălării ca de ghebe
oamenii au mers
de geamgiu
pe popa să-ntrebe.
”Scuturaţi-i cuvintele!”
se zice că le-ar fi spus
părintele,
dar gospodarii din sat
când s-au dus
în clopotniță
să tragă funia
pentru geamgiul plecat
au găsit un clopot în plus,
cu glas de argint
pentru 12 hramuri
și peste cele 3 răspântii din sat,
descântate spre bobul ales,
bobul alb pentru drum,
cele 7 clopote făcându-se neamuri,
cântau alelui
ca geamgiul acum:
Geaaaaaaaaaamuri – prin aer.
Geaaaaaaaaaamuri – prin lutul.
Geaaaaaaaaaamuri – dincolo de ape.
Făceți-vă geamuri de foc,
făceți-vă geamuri din pleoape
ca să puteți mângâia
numele Lui!
17 Saturday May 2014
Posted in Uncategorized
17 Saturday May 2014
Posted in Uncategorized
16 Friday May 2014
Posted in Uncategorized
Vorbeau acum
la fel ca-naintea căderii.
Cel Unul în fața celuilalt.
Iov
îi servea spre ospăț
din rodul viței și al grâului.
Cel cu litera întoarsă
îndrăzni spre Cel Preaînalt:
”Nu-ți cer Livada, aleasa;
dă-mi moștenire pustiul,
așa,
cum numai dunele
știu-l!”
Răspunsul:
”Dacă poți să-l faci
să te iubească,
să fie al tău,
până la moartea zării!”,
dar deșertul,
văzând o fetiță plângând,
a fugit cu tot nisipul lui
și a făcut-o să râdă
pe marginea mării.
”Dă-mi, cuvenita-mi noapte
departe de Tine, să mă desferic
din haos în haos, noian de-ntuneric,
așa cum Ți-am fost,
primul născut al nopții
și al puterii!”
”A ta să fie,
fără de soare,
precum înaintea căderii
în număr și solstiții,
de poți s-o iubești!”
Dar apărură îndrăgostiții
sub noapte,
și n-a mai fost întuneric
că toate pleiadele
treceau pe lângă ei înflorind
cu lumina în șoapte.
Iov continuă ospețirea
din rodul de viță, de grâu
și din tot
ce-i cântase grădina
de la mugur până-n procov.
Cu ispită
se-ntoarse cel rău:
”Știi ce? Ce-ar fi să îngădui lui Iov
să-mi fie slugă și ucenic?
Nu-i darul acesta aproape-un nimic?”
”Bine. Să fie-al tău!
Ah, nu cumva să uiți!
Va trebui să mergi cu el,
cum cere târgul,
pe scurtătura
drumului de apă
de la izvorul inimii
până la bobul din pleoapă,
așa cum v-am croit
când v-am luat măsura
mărimii de inel.”
16 Friday May 2014
Posted in Uncategorized
16 Friday May 2014
Posted in Uncategorized
15 Thursday May 2014
Posted in Uncategorized
De la mine
începeau pădurile
până la Vârful cu Dor.
Când te strigam
numele tău se năștea
din setea de zbor
spre neînceputele ape
de gând netrecute,
băute
numai de primul cocor.
Nu știam iubitei să-i dau
nici flori de colț în cuvânt,
nici regalul de crin,
nici iberica roză din râvna minunii,
ci sălbatic fiindu-mi copacul,
din neamul ascunsului pin,
ți-am dăruit ca semn
poveștile lunii
oprite în conul cu raze de lemn.
Era
tot ce puteam să-nfloresc
când nu îndrăzneam
să-ți spun te iubesc
din reavănu-mi lut
și-april din tărie.
Te bucurai de conul de pin –
copil fiind de prima-i jucărie,
și-mi spuneai că va fi
ostrovul de taină tăcerilor noastre …
Nu cumva o fi fost și-un sărut,
că altfel fiind cerul
din nou altui cer se-ncepea,
privirea-ți numai pe-atuncea-având,
ca zările mării,
tristeți atât de albastre?
O fi fost, o fi fost..
dar ce rost?
Focu-i stins, drumu-i fum…
De va fi să-l găsești,
con de foc și ostrov,
con de pin,
rătăcit prin sertare,
grijă ai
să nu-l calci în picioare,
zic și eu, din greșeală.
Inima-i încă desculță
iar conul înțeapă
ca așchia spartei oglinzi,
cu vârf ascuţit de crai nou,
înțepând peste apă
străpunsul de seară
până la os de ecou…
Pe amândoi, ai grijă,
la fel o să ne doară.