”Ce-o fi făcând Doamne-Doamne,
atât de târziu?
Mă tot întreb, dar răspunsul nu-l știu…
De ce-o fi încă lumină
la fereastra Lui?

O fi rămas în urmă
cu temele pentru mâine?
Sau… cine știe ce să mai zic?!
Oare
nu cumva vreun înger mai mic
o fi adormit pe jos
și trebuie să-l care pe umăr
până-n pătuțul lui
din norul curat de culcare?”

Apoi
prin ochii copilului,
trece o umbră,
mult mai subțire
ca borangicul serii, în
ecou,
când atinge soarelui
via:
” Dar dacă mămica noastră
o fi bolnavă din nou?
Înseamnă că Doamne-Doamne
nu se culcă până când
nu se va face ora
ca să-i dea la timp
doctoria.”