Tags

, ,

Iris Noir_Pierre Claiverole

FLOAREA VĂZULUI DIN UNDE

Doamne,
apa de la Siloam ne
licăre,
dar nu ajungem la ea
prin croncănitul de corb
din stema
toiagului nostru de orb.

Tragem după noi lutul și hamul
până-auzim prin neguri păreri de drumeț:
‘’Cât de departe e Siloamul?’’
‘’ Încă vreun ceas,
dar cu minut viermănos, pădureț.’’

…și după ce pleoapelor
le-am spălat căușul apelor
de timp și pământelnică rază
iată-ne tot ucenici ai ochiului bolând de gălbează;
vedem lucruri și păsări și arbori și tină,
chiar viermele din ornic și grădină.

Si totuși cât mi-am dorit Siloamul!
E-atât de aproape
că văzul de văz se ascunde,
ca floarea de tei în luna din unde
și pentru prima dată strâng între pleoape,
nu lacrima rudelnică prin firea ei cu crinii,
ci gustul albastru și sărat al luminii.

AMPRENTA DE PE ZAPIS

Tags

,

hrisov cu cruce

Trei zile și-au aruncat
unul altuia noaptea,
dar în cele din urmă
s-a făcut armistițiu.
Omul a promis morții
cedarea trupului
de la rărunchi
până la firul de păr.
L-a întrebat moartea:
– ”Fără nici o condiție?”
– ”Una mică, a răspuns omul.
Să-mi lași hotarul,
așa cum între noi a fost
vecin
cu veșnicia ta.”

Nici degetele omului,
nici cele ale morții,
neștiind
încârligata buche cum se scrie,
s-a convenit
să se facă o cruce pe zapis,
și amândouă părțile împricinate
să-și lase amprenta pe semn.
– ”Aceasta e totul”, a întrebat moartea?
– ”Da, răspunse omul.
Un singur strop de sânge
va fi suficient
semnării de amprentă, peste semn.”

CÂNTECUL BUMBACULUI

Tags

,

cotton-flower-bloom

Neprihănit ca dorul de mamă
ce doru-și înflorește
până la stropul de ploaie,
suflarea ta e caldă
ca a mielului alb,
la fel ca și lâna-i de floare.
Nimeni nu a scris despre tine,
deși ești mai pur decât crinul.
Ce înalte sunt ușile-nchise
ale luxoaselor poeme,
ale policandrelor
cu trenă de vals vienez!
Acolo se poartă inul și visonul,
dantela, catifeaua
și țesătura de aur
ce numai ghergheful o știe
cu acul s-o prindă
din tremurul lunii pe iaz.
Nici o vioară nu s-a înălțat,
vreodată,
să-ți vadă spuma laptelui
cu care se îmbracă fecioarele,
copiii,
imnul de nuntă
și veșmântul bunicilor noștri.

Nimeni
nu L-a văzut pe Dumnezeu,
dar în inima ta
Porumbelul Lui și-a făcut
împletire preasfântă de cuib.
Tu,
care-ai fost
față de masă la Cină,
de unde-ai învățat
să te faci rugăciune
pe trupul curat de copil,
pe umerii albi care râd
până la lacrimi cu îngerul tău?

Apoi
toți ai casei adorm
prima ta înflorire sub lună.
După mireasma din dreapta a pâinii,
te retragi
cu firul tău de bumbac,
pe iezerul rotund al candelei,
continuând cu Fecioara
privechiul luminii.
S-a făcut târziu
îngânatului de leagăn,
iar Pruncul a adormit pe umărul ei.
Se uită la tine, cinstitule
de heruvimii câmpiei cu maci,
și ți-L pune în brațe
s-o ajuți,
până îi face pătuțul să doarmă
pe floarea și lâna de nor
din cântecul tău de bumbac.

COROANĂ DE COPAC

Tags

,

copacul-vietii-2_07991c58666aa3

Iubește-mă
cum numai copacii
știu să iubească.

Fără cuvinte.

Îmbrățișarea –
sorbul rădăcinii
până-n străfundul lutului
născător
al luminii.

Timpul lor?
Primăvară sau toamnă-
tot frunză.
Veșnicia?
E-n clipa de floare
împrumutată
din fântânile soarelui.

Când copacii iubesc,
orice creangă e gata de fluier,
fărădelege e tot ce-ar fi lege.
Înțelepciunii de vrej –
artezianul poem al Iubirii!

Când vei jura,
pe scriptura din trunchi,
palmele tale-n fior
vor auzi cum inima lor
cioplește-o icoană.
Va fi pentru Cel care
fiecărui copac îndrăgostit
i-a dăruit
cea mai frumoasă coroană.