Neprihănit ca dorul de mamă
ce doru-și înflorește
până la stropul de ploaie,
suflarea ta e caldă
ca a mielului alb,
la fel ca și lâna-i de floare.
Nimeni nu a scris despre tine,
deși ești mai pur decât crinul.
Ce înalte sunt ușile-nchise
ale luxoaselor poeme,
ale policandrelor
cu trenă de vals vienez!
Acolo se poartă inul și visonul,
dantela, catifeaua
și țesătura de aur
ce numai ghergheful o știe
cu acul s-o prindă
din tremurul lunii pe iaz.
Nici o vioară nu s-a înălțat,
vreodată,
să-ți vadă spuma laptelui
cu care se îmbracă fecioarele,
copiii,
imnul de nuntă
și veșmântul bunicilor noștri.
Nimeni
nu L-a văzut pe Dumnezeu,
dar în inima ta
Porumbelul Lui și-a făcut
împletire preasfântă de cuib.
Tu,
care-ai fost
față de masă la Cină,
de unde-ai învățat
să te faci rugăciune
pe trupul curat de copil,
pe umerii albi care râd
până la lacrimi cu îngerul tău?
Apoi
toți ai casei adorm
prima ta înflorire sub lună.
După mireasma din dreapta a pâinii,
te retragi
cu firul tău de bumbac,
pe iezerul rotund al candelei,
continuând cu Fecioara
privechiul luminii.
S-a făcut târziu
îngânatului de leagăn,
iar Pruncul a adormit pe umărul ei.
Se uită la tine, cinstitule
de heruvimii câmpiei cu maci,
și ți-L pune în brațe
s-o ajuți,
până îi face pătuțul să doarmă
pe floarea și lâna de nor
din cântecul tău de bumbac.