TALANTUL DIN OGLINDĂ

In loc să-Ți iau talantul
și-n doi, sau trei să ți-l sporesc,
puțin mai visător, dar mult mai mult zevzec,
poienii Tale, croitor
am încercat cu crinul să mă-ntrec,
din ițe și vatale,
și-apoi petalei să-i croiesc
lumina nezvântată pe vocale,
măcar o floare Mirelui să-I cos
din mânecă și până în rever;
văpselele se răzvrăteau pe dos
luându-mi din fereastră
ne-nmuguritul cer,
iar din velururi scumpe – boarfe ce
tăiate-s tot aiurea ca de-un rac;
degeaba lacrima pe foarfece
și pe silaba ce-o scăpam din ac.

Bate la ușă ceasul enervant de-ncet
precum un hârb de robinet: strop, strop, strop…
și nu găsesc s-aprind o lumânare
ca să-Ți găsesc talantul.
Cum ai crezut că ași fost în stare
să Ți-l îngrop?
In fața mea judecător l-am pus
nici colbul, nici uitarea să nu-l prindă,
și iată serv umil că Ți-am adus,
în loc de unul, doi talanți
de-l socotești și p-ăsta din oglindă,
trudind la fel de greu ca și ceilanți.
Nu sunt nemernic, doar puțin nerod
prostia drămuindu-mi flirt cu viața
că am crezut că fără Tine ața
s-o-nsăilez la capăt fără nod,
talantul tău cu umbra-i de colindă
nu-i îngropat în glod,
ci psalmul gemănării din oglindă.
Pe care din talanți ai să alegi-
cel pipăit,sau gândul ce-i vezi fața?
Oglindă-Ți fuse versul de singuratic pin,
a-mbătrânit cercând să-ți coase-un crin…
Nu osândi cercarea poetului sărac!
Ajută-i fremătarea ca visul să și-l treacă
încă odată prin urechi de ac.