Tags
ANIVERSARE SUB TEIUL CELUILALT TĂRÂM
Tot pentru Florica Bațu
A fost un tei, ce dinadins
puntea cea albă ce ți-a-ntins?
Că numai el
prin înfloritul – rusalin de-nalt
cunoaște și tărâmul celălalt.
Ce fel de umbră grea
i-ai pus în spate stelei de-a căzut
ispitei c-ar fi nuc?
Prea repede mi-ai spus:
”Mă duc,
când nu mă vede, mi-ar fi drag
să-l păcălesc și clopotu-i să-l trag,
și-apoi să fug pe punte înapoi,
să-ți săr în brațe
și să fim doar noi.”
Crezi puntea albă
că n-avea vreun rost?
S-a risipit de parcă n-ar fi fost
și m-am trezit,
veacul, sau eu, cine-a apus?
că mie însumi parcă-mi sunt în plus.
Cerșesc la toți,
pe unii-i bat pe umăr:
”Nu vrei
să-ți dăruiesc, fără-mprumut,
restul de timp și zdroabă
cu care să plătești cu anii mei?
Nici nu ți-i număr”,
dar toți cu capul neagă
grăbindu-se pe drumul către schit,
trecând pe puntea albă,
peste aminul cel mai lin
să ia, după sfârșitul slujbei,
măcar o creangă din teiul rusalin.