• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Author Archives: dumitruichim

Psalmul ce fusese nor

07 Sunday Aug 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 1 Comment

image

De-o seamă ne-a fost norul, pe munți. Vedeam cum vine.
Ne-a-nvăluit răcoarea în umbra-i  –  fum pe ape.
Eram deasupra lumii, cu alte legi, străine,
Acasă-n nor, în cerul cu  tine-atât de-aproape.

Simțeam că-n sânge-mi, noaptea-n explozii de-artificii
S-a întâmplat sărutul, dintr-o pretinsă frică.
Așa se toarnă timpul, cel vechi în noi capricii,
Când luna mai e scrisă cu buchi de rândunică.

Plecat… Când ne trezirăm, erau în jur turiștii,
Și eu aveam pe alta, iar tu erai cu altul,
Că mii de ani trecură sub lemnul vânturiștii.
Credeam tipografia, că ne greșise șpaltul.

Dar nu, luceafăr serii, de-atunci chiar de-i sărutul,
Același nor ni-l șterge, mințind  c-a fost părutul…
Dumitru Ichim
7 august 2016

Psalmul semnului inalt

06 Saturday Aug 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

image

Semn bun, că rândunica zidi un cuib sub țeptăn!
Pe unde mi-adorm ulmul, tu, verdele de cer du-l
Și zi-mi că-s rău, tristețea de nu știu cum s-o pieptăn,
Când despletești pe umăr, rotundului, demierdul.

Tu, ce mi-ai spus că floarea-i frumoasă prin tăcere,
De ce nu-ntrebi cum gustă sărutul și pelinul?
A vorbelor, doar vântul, li-e singura avere,
Dar buzelor? Tot rostul li-l profețește vinul.

Întârziind, femeii, Olarul, lung, pe roată,
O lacrimă se zice-i căzu peste descântec,
A șovăit mesteacăn cu frunză delirată,
Dar se-ntrecu pe Sine și se opri în cântec

Sprea-adânca frumusețe – prisăcii heruvicul,
Dumnezeirea-ntreagă scriind-o-n lut cu spicul.

Dumitru Ichim
4 august 2016

Psalmul din culori ce canta

03 Wednesday Aug 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

image

Culorile sunt limba ce-a fost a-mpărăției,
Rămasu-i duh cuvântă precum genunii steaua,
Doar inima e cifrul secret al chinoviei.
Noi murdărim Iubirea cu vorba și vopseaua.

Mesteacăn drag al toamnei, de ți-am furat argintul,
E c-am poftit metalul mai tânăr pentru strună,
Că verdele își cere din ramul meu alintul,
Când brațele-mi se umplu cu spovediri de lună.

Mesteacă-mă-n mesteacăn când mi se schimbă ceasul,
Că dragostea pe hartă-i sălbatică-n albastru.

De moartea e tăcere, toarnă-mi din struguri glasul
Cântării și-al culorii din nard de alabastru.

Vin-sânge din ciorchină, sărut din Vineri nascu-l
De-o singură culoare-i și inima și teascul!

Dumitru Ichim
2 august 2016

Psalmul usii dinspre gradina

01 Monday Aug 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

image

Mai fir decât fumul din trist de lavandă,
În toate – neunde, nu-i scrin să Te-ascundă,
Nici nardul nu știe ce fel de ofrandă
Se-aduce Acelui ne-atins de secundă.

Nu aur de-apusuri, ci  cruda-i alamă
Preferi pentru cheia ce-n bob să se-ntoarcă,
Din scoică se-aude porfira cum cheamă,
Podgoria morții din rumen s-o stoarcă.

Ca-n luncile mării, sfiala-n meduze,
Dai timpului umbră, înalt căpătâiul.
Ca-n flăcări Te-aș soarbe cu-o mie de buze,
Chiar Iudei furându-i sărutul, dintâiul.

De ești, Tu, Iubirea, din mâluri curate,
În inimă , cum de bați ușii din spate?

Dumitru Ichim
1 august 2016

Psalmul lemnului de nunta

27 Wednesday Jul 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

image

Dă-mi aripa-ți, Iubire; cu cer, hrănit e cerul!
Sfâșie-mă de umbră până la os de soare,
Risipa de țărână miroase precum gerul.
Nu-i în ceaslov divinul, ci-n ghiara-Ți răpitoare!

Cum focului, din jaruri, o flacără nu-i scapă!
Crezi, inima degeaba fu Evei începutul?
Nu din pământ, din coastă, sânge a curs și apă,
‘Nainte de-a fi luna a luminat sărutul.

Ești miezul meu de noapte, cămară mi-ești și Mire,
De dor, îmi simt cuvântul, de ghimpi mușcat. Călcâiul…
Coroana Ta de nume, sunt spinii Tăi, Iubire;
Mai udă-mi trandafirii, cu norul Tău, dintâiul!

E Frângerea-de-Taină, nu-i din jertfiri pretinse,
Că Lemnul e al nunții și-al brațelor întinse!

Dumitru Ichim
26 iulie 2016

Psalmul de sub lutul crucii

23 Saturday Jul 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

image

Să mă compar cu Tine-i mai rău ca blasfemia!

Nici cel ce-a fost Luceafăr, fecioara dimineții,

N-ar îndrăzni, și totuși, Vecin al meu cu via

Te chem la vânătoare, cu slova și ereții,

 

Să prindem nărăvașul gând ne-nvățat cu țarcul

Ce-Ți calcă peste hatul olaturilor Tale.

De ce fără ispravă-i capcana Ta și arcul?

Nu-i vinovat Olarul de-argila rea de oale?

 

Când ai făcut pădurea atât i-ai zis, să cânte!

Și nu crâcnește frunza, poieni, privighetoare,

Dar lutul meu s’-aleagă pe cine-l vrea la trânte?

De nu știu s-aleg voia de ce mi-ai dat-o oare?

 

Că ai văzut Tu însuți dând firea-mi lui Iisus,

Nu gândul Lui pe cruce, ci inima i-au pus!

 

 

Ah, spinii…

21 Thursday Jul 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

angelajucan's avatare-Bibliotheca septentrionalis

pr. Dumitru Ichim_Asa-i_caanta_indragostitul

de  Dumitru ICHIM
Kitchener, Ontario

„Cine știe,
poate oi fi îndrăgostit?!’”,
s-a-ntrebat trandafirul de munte,
înrourat de timp ne-nceput.

Apăruseră spinii.
Neplăcuți pe obraz precum coșii.
Frunze de cântec ascuns
acum navigau geografiilor roșii
spre steaua
polarului sărut.

View original post 49 more words

PSALM ADUS DE INOROG

11 Monday Jul 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 5 Comments

Tags

ADUS, INOROG, PSALM

4001078

Faci dragoste, ca pâinea, că-n amândouă-s frângeri!
Nu-i focul ce dă gustul din sfânt frământ de cocă?
Că jertfa de lumină e când din cedru sângeri,
Iar lacrimei, ca Moise, slobod îi dai din rocă.

Dar de ”făcutul urii”? Ce vorbă hodoroagă!
Doar numai un nepismen Ți-ar pângări amvonul!
Alchimizezi poșirca în fagur ce se roagă?
Poiană-n ziua-a opta Ți-adoarme octogonul.

Aseară inorogul veni din iaz să beie…
Ce-i rău dacă realul vrea basmul să-mi culeagă?
Că-n sâni răsfățul lunii îl ții ascuns sub cheie,
Miroase-a floare coasa, când spun cât mi-ești de dragă!

Iar celui ce Grădina ne-a-nchis, dau sfat și rogu-l:
Din fânul de iubire trăiește inorogul!

PSALMUL TÂLHARULUI

08 Friday Jul 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

PSALM, TÂLHAR

AntimisPoienileIzei_(3)

De unde vin? Ca vântul, nu mi-ai răspuns vreodată,
Ești zilei mele Ziua, dar nopții-i sunt însemnul.
Rotit-ai timp spre spațiu, dar gându-Ți, prima dată,
Când m-adună în nume, precum în fluier lemnul?

Puteam să-Ți fiu seraful, gândacul, sau caisul,
Dar Tu din coasta Evei, spre-a da Mariei tronul,
Desfășurași prin mine, larg, stepei, antimisul,
Spre-același țărm să-Ți plângă și macul și odgonul.

Acolo mi-e limanul înnegurat din bucium…
Vedeți cum floarea neagră e prealuminii cușcă?
De-n pânzele-mi de lotcă nu-mi urlă ceru-n zbucium,
Cum să cârpești Iubirea, de cuiul nu o mușcă?

Că dragostea nu-i buchea, uscându-se-n Scriptură,
Ci e tâlharul care pe Dumnezeu îl fură!

PSALMUL LA INTRARE ÎN PSALM

07 Thursday Jul 2016

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

INTRARE, PSALM

lepros-260x300

Iubim până la vorbă, în rest rămâne piatra,
Din marmora de-alături, lăsăm ce vezi – o stană!
Romanța de sub dafin, din insula Sumatra,
Rămâne-o strălucire pe coapsa de castană.

Jurat pe floarea neagră, sau schivnica durere,
Sau sâni ce chiar pe diavol îl scot din minți și-ațâță,
Nu-i dragoste, ci mofturi moftindu-se-n muiere…
Și totuși despre Pâine găsești grai și-n tărâță!.

Păcatelor de moarte le-am mai scornit vreo șapte,
Pe unde gându-i hăisa de-a meșterit cu cariul…
Te-am pângărit Iubire, Tu singurul din noapte
Ce n-ai scuipat pe mine, lepros și preacurvariu,

Și-n schimbul lapidării, i-ai prins sub grea poruncă:
De n-ai iubit o dată, ia-ți inima și-aruncă!

 

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • Scriitoarea Maria-Daniela Pănăzan despre lansarea de carte a lui Dumitru Ichim la IAȘI
  • poezii de Crciun
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • UN COLIND PÂNĂ LA PIND
  • COLIND DE FLĂCĂU CARE-I PUS PE UN GÂND RĂU

Archives

  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    • dumitruichim
    • Join 416 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...