De-o seamă ne-a fost norul, pe munți. Vedeam cum vine.
Ne-a-nvăluit răcoarea în umbra-i  –  fum pe ape.
Eram deasupra lumii, cu alte legi, străine,
Acasă-n nor, în cerul cu  tine-atât de-aproape.

Simțeam că-n sânge-mi, noaptea-n explozii de-artificii
S-a întâmplat sărutul, dintr-o pretinsă frică.
Așa se toarnă timpul, cel vechi în noi capricii,
Când luna mai e scrisă cu buchi de rândunică.

Plecat… Când ne trezirăm, erau în jur turiștii,
Și eu aveam pe alta, iar tu erai cu altul,
Că mii de ani trecură sub lemnul vânturiștii.
Credeam tipografia, că ne greșise șpaltul.

Dar nu, luceafăr serii, de-atunci chiar de-i sărutul,
Același nor ni-l șterge, mințind  c-a fost părutul…
Dumitru Ichim
7 august 2016