Culorile sunt limba ce-a fost a-mpărăției,
Rămasu-i duh cuvântă precum genunii steaua,
Doar inima e cifrul secret al chinoviei.
Noi murdărim Iubirea cu vorba și vopseaua.

Mesteacăn drag al toamnei, de ți-am furat argintul,
E c-am poftit metalul mai tânăr pentru strună,
Că verdele își cere din ramul meu alintul,
Când brațele-mi se umplu cu spovediri de lună.

Mesteacă-mă-n mesteacăn când mi se schimbă ceasul,
Că dragostea pe hartă-i sălbatică-n albastru.

De moartea e tăcere, toarnă-mi din struguri glasul
Cântării și-al culorii din nard de alabastru.

Vin-sânge din ciorchină, sărut din Vineri nascu-l
De-o singură culoare-i și inima și teascul!

Dumitru Ichim
2 august 2016