Poteca se înstrâmtă îngăduind doar verbul,
Lungi, nelumite zariști, grăbesc ca răsuflarea,
Pe lângă stâncă-și duce, trofeu de flăcări, cerbul…
”Alunecă în mine!” Prin neguri, urlă marea?

Spre ce adânc mi-e somnul de are-atâtea nume?
Și pe-al cui chip îl poartă obolu-n strânsul mânii?
Pe povârniș e ploaie, și-acolo jos, în spume,
Înnebunite valuri își frec de fulger sânii.

Copilul de-altădată sub cămeșuța ierbii…
Talaz, culege-mi noaptea! Mă sfârtecă, stihie,
Dar lasă-mi doar cărarea ce-i bat moneda cerbii,
Heraldicului pește cioplit pe chinovie.

Ți se-oglindește ochiu-n străfundu-mi de zănoagă,
Întârzie cu-n greier, că-n limba Ta se roagă!

Dumitru Ichim
8 august 2016