Semn bun, că rândunica zidi un cuib sub țeptăn!
Pe unde mi-adorm ulmul, tu, verdele de cer du-l
Și zi-mi că-s rău, tristețea de nu știu cum s-o pieptăn,
Când despletești pe umăr, rotundului, demierdul.

Tu, ce mi-ai spus că floarea-i frumoasă prin tăcere,
De ce nu-ntrebi cum gustă sărutul și pelinul?
A vorbelor, doar vântul, li-e singura avere,
Dar buzelor? Tot rostul li-l profețește vinul.

Întârziind, femeii, Olarul, lung, pe roată,
O lacrimă se zice-i căzu peste descântec,
A șovăit mesteacăn cu frunză delirată,
Dar se-ntrecu pe Sine și se opri în cântec

Sprea-adânca frumusețe – prisăcii heruvicul,
Dumnezeirea-ntreagă scriind-o-n lut cu spicul.

Dumitru Ichim
4 august 2016