Nu-s spinii ce o apăr când roza Te adoră?
Altfel rumegătorul pofti-o-ar ca nutreț,
De-n smârc nu Ți-am fost lotus, făcui din stuf manoră,
Mă iartă, pentru ghimpe, izvod de frumuseți!

Tot trupul mi-este rană, până-n rărunchi, rovina!
Din pajură, cu umbră, hrănește ochi flămând,
Că urlu după Tine, ca fiara, ca jivina,
Mi-e sufletul mireasmă, a pinului plângând!

Când înflorești în îngeri, e-n Tine vreo schimbare,
Cum înspre iesle, fulgul ia forma de Crăciun?
De n-aș fi eu nisipul, unde-ai dormi ca mare?
Strălimpezește-mi ochii, Iubirea să-Ți adun!

Că și văzduhu-i altul de plânsu-l-ai prin flaut,
Durea-m-ar de-ai fi singur, lăută fără laut!

Dumitru Ichim
9 august 2016