Copilul Mitrel
își caută litera mare,
ca pe-o strigare
adâncă
din apele de munte,
trecutele,
pe sub crinul de stâncă.

Auzi, te auzi?

…rochița ta galbenă…
…cum se juca vântul cu cântecul ei –
macii galbeni…și mâinile-ntinse…
și vântul din care puteai ca să bei
începuturi de lumi
din nechezatul
de stea și de mânz…
Cum se juca vântul
cu cântecul ei!

***
How do you spell it?
mă-ntreabă de la ghișeu
vameșul
de lucruri pierdute.
Nu știu nici eu
să spun pe litere,
galbenul rochiei tale, pădurea…

Aici M
se scrie pe dos –
W!
Se pronunță aiurea,
dublu you deși scrii dublu V.

Copilul Mitrel
își caută litera mare…
Ofițerul de vamă
cu W pe epoleți
și chipiu,
îmi face cu ochiul:
”Mă scuzi
că miros a târziu…”

Prin nori violeți
rochița norului galben
încă se joacă pe cântec,
dar vântul… Vântul
de unde-a aflat
că lacrima gustă la fel
ca târziul din sare?

Copilul Mitrel
își caută litera mare…

Cum pișcă
mustul ducându-și spre vin
înăspritul de toamnă!
Pe munți de literă-ntoarsă,
fantastice
apusuri de soare!