”Acesta este sângele Meu”,
dar urechile noastre
nu înțelegeau:
Cum poate cineva
să-și arate sângele?

Mirosea a pâine și vin,
de asta nu era clar pentru noi,
dar Iuda adulmecase
mirosul
de sânge proaspăt de miel.
Numai lui îi salivase tâlcul
bucăturii muiate în blid.
El știa
că semnul dat sfâșierii
nu poate fi decât sărutul
Celui care
mulțumind Tatălui Său
ne arătase sângele Lui când ne-a zis:
”Acesta este sângele Meu!”

***
De ce n-am alergat după Iuda
să-i cumpăr semnul recunoașterii  –
sărutul?
Cum i-aș fi dat
agoniseala-ntreagă  adunată,
nu numai sufletul și lutul,
că oare cine dintre muritori,
vreodată,
pe Dumnezeu L-a sărutat?