Tags

, ,

migdal-inflorit_ec1e8f0963f744

CEL VEȘNIC, ZIDITOR LUMINII…

Cel Veșnic,
ziditor luminii,
ce-a tors cu fir subțire toată firea,
e Cel spre care cu floarea mă închin.

Cel mai presus de zei și închinare,
cine-ar putea să fie?
De ce nu-mi spui, Ninlil
că e Iubirea?

Iubirea templu n-are,
ca orice crin.
E mai înaltă ca tăria,
c-o stea în plus,
din două șoapte –
păgâna floare-atât de sfântă.

Iubirea întru toate cântă!

Smerită ca o noapte,
privighetoarea e altarul ei,
că suferință e iubirea.
Din lut și din scuipat
cu mâna i-a creat
pe zei.

Eu doar Iubirii mă închin.
Migdalul înflorind,
îmi este sfeșnic.
Pe tine-al frumuseții cântec lin
numai Iubirea putea să te rostească.
În tine văd, stihira lui
și prima lăcrămare
din cel Veșnic,
plângând de bucurie-ndrăgostit
că toate miriadele de galaxii
i-au înflorit în noapte a livadă.

Iubirea, chiar și necrezutu-l
știe pe unde să i-l creadă.
Ea n-are infinit, acesta este marea ei
ce mărginește zbuciumul Iubirii,
iar noi în bobul de nisip
destinul infinitului purtăm.
Săpânței stearpă de hotar,
măsura suferinței
luându-i-o cel Veșnic,
singurătăților ne-a dăruit spre chip
de-ndrăgostit,
mereu în altul drumul să-l aflăm –
migdalul înflorit
ca sfeșnic
de luminândă.

Iubirea nu se-mbracă în cuvinte,
nici mărăcinul
nu-și aduce-aminte.
Când soarelui la cină-i trandafirul,
luminii desfăcându-i firul,
pre toate
din pământul lor dezleagă
spre primăvara lor dintâi.

Când brațele-mi te cheamă să rămâi,
pe toți migdalii înflorind mă jur,
că-i prima dată în Nippur
când ție-ți înfloresc pe alăută
vecia ta, dar tu – cu mult mai dragă!
În legea spinului te scriu pe lut
înfiorat de frumusețea din negrai.
Doar buzele ce tac,
izvodul lumii-l sorb printr-un sărut
etern, la fel precum lumina Lui.
Nu haosul, Iubirea
a fost la început.

Advertisements