Firul de iarbă…
25 Wednesday Jun 2014
Posted Uncategorized
in25 Wednesday Jun 2014
Posted Uncategorized
in24 Tuesday Jun 2014
Posted Uncategorized
inCum suflă mama,
ori de câte ori
copilul s-a lovit,
ca să nu-l doară,
așa în ziua-a șasea
ce n-avea iz de seară,
suflai ușor deasupra
peste pământul
meu,
ca respirarea lunii
prin brădet.
Încet
frământul
uitând că e țărână,
a început să vadă,
să simtă,
să cânte,
să audă
nuntirii lui stihira crudă.
Și-așa cum mă țineai în mână,
pe cine spre voroavă
ai invitat la cină
cuminecându-i
fiorul și mirarea?
Turnaseși
în ulciorul tânăr
irmosul de vin vechi –
cântarea
din mine,
propriul Tău suflet să mi-l bei,
lumină din lumină.
Apusului
mă spală de-ntrebare:
De ce oftezi,
Ascunsule,
adeseori sub ghimpe greu?
Știu, că pe-acolo
Fiul Tău purces-a ca un om,
dar Ți s-ntors ca Dumnezeu…
Și totuși
umbra cuielor mai doare
ca dintele de viperă-n călcâi.
Apleacă-Ți inima, Părinte,
să suflu peste ea,
cu ultima-mi suflare s-o mângâi.
23 Monday Jun 2014
Posted Uncategorized
inCiobani veniră de la stână
cu floarea gerului în lână.
După ce mielul l’au pus jos
se închinară lui Hristos.
Deasupra îngerii – grădină
din lujeri înflorind lumină,
iar stele s’au oprit în roi
când magii au venit apoi;
vistierii, legate’n brâie,
cu aur, smirnă şi tămâie.
Se aplecau, pân’ la pământ,
spre ieslea cu odorul sfânt.
Si iată Maica’n întristare;
Irod toţi pruncii vrea să-omoare.
Miroase a eucalipt
şi sânge’n drum până’n Egipt.
Si jar şi foc de caravane,
( cum nu se scrie în icoane)
şi după săptămâni de drum –
amiază’n jaragai şi scrum.
Cum ea s’ar vrea să-i fie norul,
şi dor să-i mistuie cuptorul!
Un strop de apă, Doamne, dă-i ,
striga ecou prin pălălăi.
Iar Pruncul întinzând o mână,
tâşni izvorul crud – fântână,
şi’ntr’un picior – un palmier
cu deasa-i umbră pân’ la cer.
Sunt clipe’n acatiste rare
când sunt fântână şi îmi pare
că Dumnezeu, lângă ghizdea,
din mine chipul Lui şi-L bea.
23 Monday Jun 2014
Posted Uncategorized
in23 Monday Jun 2014
Posted Uncategorized
in21 Saturday Jun 2014
Posted Uncategorized
in”Hai, repede!,
mi-a zis inima oprită-n urcuș.
Nimeni nu va ști
că de-acasă-am plecat.
Nu cumva ai uitat
să tragi la ușă zăvorul?”
Uitasem, dar nu i-am spus
nici de cheie, nici de clempuș.
”Descalță-te!
De-aici începem zborul!”
Vedeam,
înmărmurit în spăimânt,
cum ne-au prins pe pământ,
și cum o băteau fără de milă
cu biciul electric,
să-mi intre în trup,
sub resteu.
”Mergi tu înainte, mi-a zis.
Îi cunoști odăile și foișorul
lui Dumnezeu,
c-ai mai fost odată pe-aici
când nu te-ndrăgostiseși de mine.
Mergi, dragul meu
și-al trupului rigă
și-I strigă:
Tată,
vino și-ajută la poartă!
Iată,
aripile-s grele!
Mă-ntorc întru duh de albină
cu toate livezile Tale
rodite prin stih de lumină,
cât nu mai pot duce!”
Dar Tatăl
se ascunsese
chiar de îngerii casei
în plânsul Lui greu
și nu ne-a deschis,
ci doar a oftat către noi:
”Inima Fiului Meu
e încă pe cruce…
Duceți-vă și plângeți și voi!”
***
Inima mă privea supărată
cu ascuțite unghiuri pe monitor:
”Puteai să mă ajuți,
o singură dată,
spre marele zbor,
povara luminii să-I ducem obol…”
Eram singuri,
în salonul rece și gol,
nici măcar un înger
cu sumăieș de șiac,
ci numai oamenii de servici,
îngrămădeau de-a valma
în același sac
uniformele de doctori ,
și giulgiurile aruncate ale Lui.
20 Friday Jun 2014
Posted Uncategorized
in20 Friday Jun 2014
Posted Uncategorized
in20 Friday Jun 2014
Posted Uncategorized
inTags
Pentru ca Somnul să nu se audă,
otăvile după prima cosire
vor avea catifeaua mai crudă.
Pentru ca Somnul să nu se audă,
visul stelei
va fi zvâcnirea în lut,
mireasma argilei –
păgâna.
Pentru ca Somnul să nu se audă,
dă-mi mâna
cu-n cântec
mai mult ca dumbrăvile lunii,
că Somnul se teme
să nu îl atingă lăstunii
cu suveica și dorul…
Lumină-n
mângâiul de pleoape
cum aș putea să mă-ntomn
când întregu-ți april vrea să scape
ca zvârluga din brațele mele ?
Tu,
cântecul buzelor noastre
ca visul să fie real,
ca ulciorul din flăcări și lut,
avem totuși nevoie
de-adâncul veșniciei de Somn
din oglinda nestinselor ape.
Chiar decât mine
te simt cu mult mai aproape.
Nu cumva ăi fi dorul
rămas din primul sărut?
ca visul să-mi fie lumină de lut
am totuși nevoie
de-adâncul veșniciei de Somn
al nestinselor ape,
atât de departe,
necrezut de aproape
Ca visul să fie real
mi-e dor de-o veșnicie de Somn
tu cântec rostit de buzele noastre
și-al nesfârșitelor ape..
19 Thursday Jun 2014
Posted Uncategorized
in