Singurătățile pietrei
numai vidul le
absoarbe genunea
născătoare de stea,
dar tu, molidule –
geamăn de-aceeași oglindă –
ce vrei să faci
cu umbra mea?

De multe ori,
tu mi-o răpești fără să știu
și din tristețea mea și vină
tu lăcrămezi pe coajă cu rășină,
dar înlăuntrul tău
o fi la fel ca-n mine de târziu?

Și mi-a răspuns
singurătății, fratele molid:
Din umbra ta s-a zămislit
tot ce n-ai fost și n-ai cântat.