De unde să luăm aminte?
Sau cel puțin amintul,
viul, argintul
care
ar putea să ne-nvețe
cum se destramă
firul
din iarba fiarelor?

Cum poți duce,
nepământeano, în grai,
amețitoarea frumusețe
pe-o legănare de creangă?
Tu știi că trandafirul,
rigă a toate-n livadă,
se ridică pe cântec să-ți vadă
vraja izvoarelor?

Din ce blestem de talangă,
otrava din fagur ți-o cheamă
cu numele meu?
Ești duh, părere, sau floare?
De ce frumusețea,
mai mult ca adusul aminte
mă doare?

Poate că Dumnezeu,
‘nainte de a-i dărui lui Adam
din inimă femeia,
i-ar fi gândit
o heruvimă
cu-aripa-n colb de catifea,
dar l-a oprit, ca o șoaptă din tei,
orhideea:
” Eva să fie a lui,
dar oglinda ascunsă a ei
să fie numai a mea!”