Ca să ajungi să găsești cuvântul înecat,
ascuns de știoalnă în bulboacă,
se ia un colac frământat de-o fecioară,
se înfige o lumânare de ceară
și se pune ca o bărcuță pe apă.
Numai pâinea-i cunoaște sorocul,
pe unde hatul lui
(sub mâl catifelat)
ascunde locul
de veci al înecatului.
Pâinea își are frământul
din moartea ce omului scapă.
Slujba se face când salciei
floria s-a deschis în apus
spre lumânarea pâinii –
același motocel din aceeași moliftă,
în care Iisus
strălucea în mersul pe apă.
Când va ajunge colacul,
cu lumânarea-n catarg de făclie,
deasupra bulboanei
ce-a înghițit plutașul spre nuntă,
își va opri purcesul icoanei,
apoi o să-nceapă
să scrie cu ortul lui
pe somnul de undă măruntă
geamănul cerc vârtejit în omega
deasupra mortului.

…așa s-a-ntâmplat și cu mine
cât încă în vis mai citesc
slova ce dincolo duce.
Era lume multă
și la răscruce,