Monthly Archives: April 2012

ZIDUL PLÂNGERII

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , ,

ZIDUL  PLÂNGERII

 

Între a fi sau a nu fi

de ce mereu

ne-oprim la-ntrebare

și nu-ncercăm ca să-i sărim

și peste?

Doar numai Dumnezeu își spune

că  este

Cel ce este,

dar noi suntem ce nu suntem,

că devenind ce nu suntem –

când am ajuns acolo,

e loc destul,

mereu pentru dincolo,

când neființa prinde gustul de a fi.

 

A fi sau a nu fi?

Cuvântul e șubred la coajă.

Același val nisipul ni-l frământă,

doar scrisu-i diferit pe plajă.

Si totuși… și totuși… și totuși…

De unde se-aude strigarea:

”Thalassa, thalassa!

Unde ni-i steaua, unde ni-i casa?”

Ispitiți de a fi, pofticioși de-a nu fi –

nu-i să te iei la trântă

ca Iacob cu îngerii,

sau în negoț cu valul,

ci să ajungi la cel ce ești,

mai real ca realul –

Zidul Plângerii!

Si dincolo? Pe-acolo erau îngerii,

dar azi e Marea Moartă.

 

                            ***

”Domnilor, ne spune ghidul, așteptați!

Acolo este Grădina,

dar Cineva încă se roagă!”

 

Un singur Om a mai rămas în noapte.

 

Ce-o fi spunând? Și de ce

 în șoapte,

de după Zidul Plângerii?

Oare nu cumva și Lui

îi tremură lumina?

BARABA

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , ,

BARABA

 

”Eu să-I duc viața Altui mai departe?

 Nevinovat L-am cunoscut și fără hibă.

Oare nu-s El, născut de la iertare,

când fără condamnare

prin moartea Lui trăiesc pe după   moarte?

 

Zău, nu știu cum stă treaba!”

Vorbea de unul singur,

pornit la vânătoarea lui Iuda,

Baraba.

 

”De mâna mea nu scapă,

chiar cârtiță de-ar încerca ascunsul

de zece ori sub groapă”

și înjurând pe trădător,

țipa nebun că el este Iisus,

când orice frunză sânge lunii e,

țipând isteric ca muierea în harang,

când s-a holbat în sus,

la capătul de funie

iată-l pe Iuda!

balang-balang  în ștreang,

cu limba scoasă din bocanc scălâmb –

fruct nefirescului copac

cu cornul răsucit cum e blestemul strâmb.

 

Si Baraba cu mâna pe prăsea:

”Cum de-ai scăpat de mine hienă și cățea,

lașule,

unde ți-e punga – pungașule?

Așa te-a-nvățat Belzebutul,

vicleanul,

tătuca?

Si răgușit Baraba zvârli cu toată ciuda

iataganul

tăindu-i funia din zbor

lui Iuda.

 

Ce a urmat citim la Sfântul Luca

în Fapte

că Iuda a căzut și s-a spart

ca putregaiele

risipindu-și pe ogor

măruntaiele.

De Baraba nu se mai spune nimic

în Fapte.

Stătea-ngenuncheat la pământ –

mușcându-și pumnii  în disperare.

Era pe la amiaza cea mare

când soarele lumina și-a frânt

și peste-ntreaga lume

s-a făcu întuneric  fără de noapte.

IMPRUMUTUL DE IOV

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

,

IMPRUMUTUL  DE   IOV

 

Mi s-a dărăpănat  fântâna

și toate pietrele mă dor,

dar ochiul  – eternul limpede –

după ce spaimele lunii le-a strecurat

Te așteaptă

cumpăna cu stea să-mi cobori

când vremea în mine se-noaptă.

 

Mi s-a sălbătăcit chiar și drumul

oprit printre tuleie, pir și buruiene.

Ieri a trecut Omul spre răstignire

și m-a privit pe îndelete:

”Mă iartă, Iov, c-am coborât de pe cruce,

dar nu de apă, ci de tine Mi-a fost sete.”

 

Si am simțit cum buzele-I uscate

mi-au înflorit pe-obrazul meu,

de pe sub gene lacrima-mi sorbind.

 

Cine-i Acesta ce îmi duce

în spate

pustiul meu ca pe-un catarg târziu?

 

Fără să-mi dea răspuns,

cu spinii mei, împrumutați, pe cap –

urcă din nou pe cruce.

 

IOV – PRIMA DENIE

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

,

IOV  –  PRIMA DENIE

 

”Cred că-n zadar încerc să Te mai strig

să mă dezlegi de Iov.

Ce oare n-am cercat

să-l spurc la gând cu îndoială,

dar mi se pare

că mi l-ai pus momeală

hiclean întinsă pe cârlig.”

 

Așa sporovăia cu sine însuți,

luceafărul cu-adâncul scufundat.

 

”Chiar eu pe muche

jocul de-a fi ne-firii l-am ales

sperând să Te țintesc

răzbunător prin spatele de ceas.

Ce ași putea să-i mai răpesc

când numai Tu i-ai mai rămas?

Oh, știu ce vrei!

Când crâncen mă strivești lângă pârleaz,

încerci prin Iov ca să mă frângi

unde-s mai tare în cerbice,

cu-această râmă, târâtoare;

în mațe, creier și grumaz

afurisenie…”

 

”Răbdare, Sabaot îi zice,

acesta-i doar un început și prag,

jocul de-acum sporește-n rămășag,

cu Iov la prima denie.

 

Incalte,

nu te grăbi,

că vin și celelalte.”

IOV RÂVNEȘTE LA NE-UMBRĂ

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , ,

IOV   RÂVNEȘTE  LA  NE-UMBRĂ

 

Intre lumină și umbră

sunt eu

părerea de rău din târziu.

De ce

nu pot fi străveziu,

să fii numai Tu

deoparte și alta

așa cum mi-aș meni ca să fiu

răsărit și apoi din nou răsărit

în loc de apus.

 

Pe Fiul Tău unde l-au dus?

Numai prin umbra mea

putea ca să treacă

lumina ce-a scăpat la răstignit.  

Oare e, oare nu-i

sens în umbra-mi ce-ai tors?

Fiul Tău

capul a-ntors

când din umbra mea l-a strigat,

din rărunchi și rădăcină,

Floarea Soarelui:

 

”Ascunde-te în umbra lui Iov

cum Te-ai ascuns pe Tabor

cu umbra luminii-n Lumină.”

 

CHIAR INIMA L-A PĂRĂSIT PE IOV

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , ,

CHIAR   INIMA   L-A  PĂRĂSIT  PE  IOV

 

Pe la târziul livezii

Iov, după durerosul cutreier,

de căldura amiezii

aproape ucis,

își găsi inima

la capăt de drum,

la uitare de vis.

 

Dormea.

Păzită de un greier.

 

In afară de ea

Iov nu mai avea

pe nime’

și și-o recunoscu

după ecoul de ape

despletit ca-n scoică,

din limpezime în limpezime,

din abis în abis,

genune pe brâncă

oglindindu-se.

 

Nu îndrăznea s-o trezească,

dar în străvezimea adâncă,

unde-ațipește unda-n străverde rotund

cineva-i lăsase-un bilet

cu literă vie pe prund:

”Te-am căutat și nu erai acasă.

Te iubesc și revin.”

Dumnezeu cu-n peștișor de argint

adâncul inimii lui Iov,

pe unde părea mai pelin,

îl semnasă.

 

ISPITIREA LUI IOV

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , ,

ISPITIREA LUI IOV

 

”Zici,dincolo de mine, peste, e

vreo altă devenire?

Prea dulce-ar fi eresul

sfârșind această tânguire

și suferințelor – alesul.

Crezi tu că peste iazul altei lumi

să mă înalț a trestie?”

 

Satan lui Iov – în înger luminat –

îi șușotea că trestie de-ar fi,

( neam de papirus),

înțelepciunea lumii i-ar spori

pe sulul altei vieți înfășurat.

”După atâta-mpotmolire

în veac, nămol și baltă,

o nouă viață n-ar fi mai înaltă?

Bolind după himericul liman

și zbuciumări,

din rău în tot mai rău,

ce zici, să stai cu Dumnezeul tău

la sfat de trestie șoptit?”

îi repetă și mai ascuns Satan.

 

Alături Fiul Omului

tăcea

privind la Iov, dar sufletu-I amar

îl adia

cu-alt gând pe îndelete:

”Sărmane Iov,

în vârf de trestie  – burete!

Poți tu să mă săruți cu fiere?”

și cu durere

își șterse fața, uda:

”Chiar primul ucenic al meu

se clatină ispitei

de-a se-nălța

acolo unde n-a ajuns

sărutul să-și termine Iuda?”

 

 

Și Iov privind în jos

la îngerul cu tivul de iacint,

îi observă pe sub veșmânt copita

spoită cu argint.

 

Alături Fiul Omului

tăcea..

VISUL LUI IOV

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, ,

VISUL LUI IOV

 

Si se făcea

că Fiul Omului

s-a oprit în fața

păcătosului Iov

și mi-a grăit:

”De ce te-ai îmbrăcat

cu cactusul greșit?

Haina se poartă

cu spinii-n afară,

că nu-s inimii țineri.

Numai Fiul Omului

o va purta ca tine

la ceasul cucutei de Vineri,

cu țepii inverși,de prigoană.”

 

Simțeam

necunoscutul înflorit

de vișin alb în răsărituri line…

Iar ultima vorbă mi-a spus

privind spre coroană:

”Așa se poartă,

dar să știi

e numai pentru Mine.”

 

…și-a dispărut Iisus.

FAGURUL DE MIERE

23 Monday Apr 2012

Posted by in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

, , , ,

 

 FAGURUL   DE  MIERE

 

 

      ” Iisus le-a zis:  Veniți să prânziți. Si nici unul din  ucenici nu îndrăznea să-L întrebe : Cine ești Tu?,  știind că este Domnul.”               ( Ioan 21,12)  

 

 

 

 

Și noi, fecioare,

dar prin aripi cu îngerii-n rudenii,

am așteptat pe Mirele la denii,

nu cu ulcioare,

ci pentru Înviere

I-am pregătit un fagure de miere.

 

Cât am lucrat la el,

cu aripa-n stihiră flămândă pentru zbor!

 

Plecase de la nuntă

și chiar și de la Cina

ținută-n foișor.

 

Murise. Dar mormântul era gol.

Pustie și livada

și nici măcar frânturi de-ecou: Marie!

Prin trestii se zărea Tiberiada.

Afară de pescari – pustie.

Și totuși unde valul

de-a timpul nostru dăscălind limanul

ne aștepta cu brațele deschise

Galileanul

ca un cireș ce peste noapte

înflorise.

 

”Suntem fecioare simple, neroditoare-n poame,

și ne-am gândit

cu mintea-ne săracă

în duhul de albină,

după trei zile-n groapă Ți-o fi foame.

Noi Ți-am adus un fagur de lumină.”

 

Privirea Lui era ca o prisacă

din plinul lunii ispitind gutui –

petală, sau aripă limpezind?

Iar către noi zâmbind

a tainic semn

l-a împărțit între pescarii Lui,

și lor și nouă – binecuvântare.

 

Apoi

se-ntoarse către noi:

” Eu voi păstra doar lumânarea

din zestrea voastră de albină,

când pentru Judecata de Apoi

chema-voi lumea ca să ia lumină.”