Tags

, , ,

 Drumul spre Betleem

După ce urcară şi ultima măgură

cu spinare de  “m”

Maria,

îmbrobodită’n casâncă,

întrebă frigul serii amar:

“Spre Betleem,

mai este încă?”

Asinul,

ce nu cunoscuse nici graba, nici trapul,

în locul vântului răspunse cu capul:

“Mai este, mai este…

Pelinul

nu şi-a fiert tot veninul

din frigul muşcând pe ascuns

ca tărsânele.

Mai este încă…

Mai bine înveleşte-ţi şi mânele

sub casâncă.”

Asinul îşi paşte lin depărtarea

ronţăind pe furiş galbene,

paiele lunii.

Jos se vede cetatea lui David acum

şi Maria parcă dormitând

pe ultimul umăr de drum,

deodată se luminează de-un răsărit de gând

şi’ncepe să-l mângâie pe măgăruş

cu glas duios şi blând:

“Oare tu ştii,

că va veni o vreme când neamu-tu,

de cuget razei freamătu’,

pe Fiul  meu îl va duce

ca pe un rege în tot Ierusalimul

în ziua de Florii?”

Asinul

tropăia în bucăţi  singurătatea adâncă:

“… mai este încă…mai este încă…

încălzeşte-ţi până atunci

mânuţele reci sub casâncă.”