Tags

, , , ,

DIN VÂRFUL MĂRII

 

Parcă mi-e dor din nou să fiu școlar

și să întreb la orele de geografie:

Dacă Pământul e rotund

atunci oceanele

cum ar putea să fie?

Si oare întrebarea

chiar ochiul nu-l încurcă

văzând corabia, ce vine către noi,

cum valurile mării

încet, încet le urcă?

Oare ne’nșeală largul

zgârcit când ne oferă,

la început, numai catargul?

 

Eu nu Te’ntreb ca alții:

Unde ești, Doamne ? Și de unde?

Ca nimărui mi-s mările rotunde,

oricare lege căzându-mi repetentă;

vezi, Tu – aici ,

în vârful de ocean –

inima Ta  – vecină –

o simt ca o tangentă

cum mă atinge cu arcușul nunții.

 

 

Veniți la mine, sunt nebunul care

am învățat să-i smulg lui Dumnezeu

din rădăcină

munții!