foto by Sousan Seldon Boulet

LA EUFRAT, LA ZĂMISLIREA LUNII

Ninhursag
grăitu-a din nou către Ninlil:
”Ești încă timpului copil,
dar trupul tău e înflorit
atât de crud în foamea de rodit.
Să nu ți-l vadă dezgolit
nici Eufratul, nici palmierul,
dar mai ales Enlil,
luceafăr zvelt cum n-a văzut Sumerul.

Era spre seară.
Nu era nimeni să o vadă,
așa cum spune scrisul
tristeților de lut cu fiecare cui,
când printre sălcii o pândea
Enlil și raza strecurată-a lui
prin spinii trandafirului din dor.

S-a dezbrăcat Ninlil
până la cântecul cu forme de ulcior
alb cum îl ținuse-n palme tremurând
olarul ca pe visu-i drag.

Era când salcia pe mal
mai pâlpâia în verde spre-nserat
subțirea-nchipuire din chimval.
”Ești încă timpului copil,
așa-i grăise Ninhursag,
ferește-te
să nu te-atingă undele din iaz,
dar mai ales, ascultă-mă Ninlil,
ferește-te de gândul rău
ce ți l-a pus
Fiul-de-Cer cu sceptru și tiară;
din carnea ta va rupe ca o fiară,
luceafăr zvelt
cu buzele-nsetate
de trupul tău.”

O, niciodată
râu-prințul Eufrat
atâta lună plină în brațe n-a-nflorit
și-o săruta cu fiecare undă
cutremurat
până la piatra din străfund
cu care raiul s-a zidit.

În vremea-aceasta, ba greșesc,
nu se născuse timpul nostru,
parcă
era mereu april.

Din trestii cântătoare
o barcă
și-a făcut Enlil
plutind spre ea
ca mâl viclean spre lotus
când din lumină-i bea.

Luceafăr zvelt,
Fiul-de-Cer,
să nu o înspăimânte,
a început să-i cânte
cu inima, ca valul,
cum n-a cântat chimvalul
de când aduse, furt din cer,
focul iubirii din Sumer:

”Iubește-mă,
cum nu a fost iubire
de la-nceput de lumi,
de când mă știu.

Iubește-mă
presusului iubirii
pe-acolo unde numai noi suntem,
departe de cuvânt pustietor
ce-a bântuit spre tine Ninhursag.
Înoată-mi sufletu-mi și-mi spune:
Bine-ai venit la mine-n prag,
luceafăr zvelt ca palmierul!
Hai, spune-mi cât de mult ți-s drag
și-ți dăruiesc
înaltul din genune spre tărie
și-n patru colțuri lumea
ce-au înflorit Sumerul.

Vino,
în codru-mi mirosind a cetini
și a miresme de santal,
în brațe să te port
ca ardere de tot…
Frag pentru fragă,
buzele noastre
fântânii începutul
au să-nvețe
și numai cu sărutul,
întreaga-ți frumusețe,
precum e roiul în livadă,
povestea din lumini să ți-o culeagă!”

…și-l asculta Ninlil
dar nu înțelegea
hipnotizarea fiorului subtil
cum ar putea, cum a putut
ca vânătorului atât de drag…?
Dar sfatul dat de Ninhursag
suna tot mai departe
precum un dor pierdut,
ca visul roșu din ulcior –
durerilor de strugur
zdrobit sălbatic
sărut după sărut.
Pădurile se-aprind
și toate dintru toate ard.
Se-acopere în fugă
și pe sub cedri-aleargă
precum gazela ca să scape de ghepard,
dar inima-i uitând de Ninhursag
o sfătuia-nțepată de brădet:
Ce-ar fi să-ncetinez din fugă
cu pasul mai încet,
că tare m-aș vrea prinsă
în brațe de luceafăr și ghepard?
Pădurea inimii-i aprinsă
și toate-n mine ard.
La ce te-ajută sfătuirea
ce ți s-ar vrea să-ți fie gard
când focul ți-a trecut de poartă?

…și cum au ars!
Din ei numai sărutul
a rămas.
Ce a urmat,
din timp ne este rupt,
să nu citească lutul.

Tăblița este spartă,
dar ciobul încă arde
din veșnicia ce curgea la Eufrat.