Foto: digital art by Karin Kuhlmann

Am împărţit Eufratul în două.

Mie
mi-ai dat jumătatea revărsării
asemeni privirilor tale
şi ale mării
din depărtarea tristă.

”Pentru zei, mi-ai spus,
nu există
curgere.
Izvorul lor
se ascunde mereu
în adâncul altui izvor.”

Şi ai luat partea de sus.

Sălciilor
le era seară,
dar noi stăteam,
pentru prima oară,
spate în spate,
fiecare cu tăbliţa lui de lut,
scriind
cui lângă cui, spin lângă spin,
şi-apoi câte-o ţepuşă de rază.

În cele din urmă, lăuta
mi s-a părut că oftează:
– Regină,
n-ar fi păcat
de-această noapte cu lună plină?
E-atâta cântec pe Eufrat,
că eu aş zice despre ape…

– Mai bine taci,
şi tu şi struna de lăută!
Şi vino mai aproape!

Tăcerea-i de aur
când doi se sărută…