LA CARE HALTĂ COBOR?

IMG_0850

LA CARE HALTĂ COBOR?

– Ce dacă plătit-ai biletul corect?
Nu vezi că mergi în sensul greșit,
că halta ”Visului Perfect”
demult tăblița și-a schimbat
și nu mai există?
Ce dacă
pe peron
iubita te-a îmbrățișat
și ți-a făcut din batistă?
– Dar, Șefule…?!
– Scuzați, Controlor…!

Și îmi zâmbește de sus,
ca din cer,
dar și puțin intrigat:
– Cobori la prima. Transfer.
Dar trebuie cumva să te-nveți
că halta cu nume ciudat,
totdeauna a fost ”Perfectul Compus”.

TOIAGUL LUI MOISE

Moses_Strikes_Water_from_a_Rock

TOIAGUL LUI MOISE

O, cum se năpusteau
spre șuvoaiele gâlgâinde din stânca
lovită de Moise!

Fiii pustiului,
nici unul nu vedea, în afară de el,
că jgheabul ce setea le-o adapă,
era căușul palmelor de înger,
plin de minune și apă.

Cârcotire, chiar ghimpi de harțag,
de la fiii pustiei
demult se-obișnuise,
însă acum încremenit privea
numai la vârful lui de toiag –
după lovirea în piatră,
precum un migdal înflorise.

Speriat se întoarse spre înger,
însă acesta, cu o mireasmă de tei,
șoapta-și trecu prin cuvânt:
” Îndrăznește,
frate spre taina străină!
Doar numai ție ți-a fost îngăduit
ca să bei
din primul potir de lumină.”

FOTOGRAFIE VECHE DE SEMINAR

2035750588_d9950e7966_z

FOTOGRAFIE VECHE DE SEMINAR

Iată-ne toți, în clasa I-a de seminar!
Ăla sfrijit ca un ogar
sunt eu. Lângă mine-i Costel,
cel mai iubit dintre noi.
O-ntreagă oră îl așteptam,
să-l auzim cum sună
pe coridoarele-ntunecate
din clopoțel;
chiar așa-l poreclise,
paraclisierul din spate.

La aniversarea de 50 de ani
s-a ținut cont de fotografie.
Costel ajunsese dintre noi,
cel mai mare, foarte sus,
la Patriarhie.
Rotund se făcuse atât de gras

și pe cap cu-o tigăiță cucernică.
Bre, dar ce voce puternică
de clopot la bas,
că te lua teama
când i-auzeai arama
sunată în dungă!
Măi, cât de sus a putut să ajungă
în rang!

Ne-a citit catalogul
cu gândul absent
și tot el răspundea cu ”prezent!”,
dar cu-o pauză lungă
între un bang și celălalt bang.

ANOTIMPUL CINCI AL LUI VIVALDI

843925_10151497389667160_2037001476_o


ANOTIMPUL CINCI AL LUI VIVALDI

Când ai să vii
nu-ți bate capul să iei
cu tine
tot felul de lucruri
nefolositoare;
poate o îmbrățișare
dintr-un descântec de tei
va fi O.K.

Singurul lucru la care jinduiesc
este sărutul nostru pământesc.
Spune-i dar Corăbierului
că l-am lăsat
la marginea cerului.

In rest,
nu-ți bate capul să aduci
nici măcar
timpul apelor spus.
De nu vei uita de sărut,
Vivaldi o să ne fie de ajuns,
mai ales că la cele patru
anotimpuri,
a mai luat un împrumut
de veșnicie,
spre a-l scrie pe-al nostru.
În plus.

AVE, MARIA

IMG_0924

AVE, MARIA

Dar cine oare
la firul tainei tale
i-ar iscusi vreo slovenire pentru nod?
N-am cunoscut nici umbra
firescului de tină,
cum poți atunci
ca să-mi vorbești de rod
când creanga mea
e numai rouă și lumină?

Iar cel trimis în Nazaret
opri-ntrebărilor aripa
în spaimă către rost:
” ‘Nainte de soare
Lumina a fost.
La fel, veșnicia
când o să-ți guste clipa
din potirul tău de pământ
lui Dumnezeu îi va țese veșmântul,
mai amin
decât umbra Duhului Sfânt,
nenuntită născându-I Cuvântul.”

… și graiul lui de-a crinul înflorit,
părelnic parcă somnului,
către Fecioară
îi spuse pentru prima oară
salutul
ce de-atunci e cuvenit
doar numai Maicii Domnului.

REVISTA ALBANEZUL CU DUMITRU ICHIM DIN CANADA

Coperta-Albanezului-cu-Dumitru-Ichim-din-Canada-300x215

Pentru revista click here:

REVISTA ALBANEZUL CU DUMITRU ICHIM DIN CANADA

REVISTA ALBANEZUL CU DUMITRU ICHIM DIN CANADA

Periodic al Uniunii Culturale a Albanezilor din România, Revista Albanezul / Shqiptari, Bukuresht (Nr. 3-2013) București, este dedicată în întregime Preotului Dr. Dumitru Ichim, Kitchener, Ontario, Canada, considerat a fi la ora actuală unul dintre cei mai mari poeți contemporani nord-americani. Revista este un periodic al Uniunii Culturale a Albanezilor din România și, bucurându-se de un colegiu de redacție prestigios, (Acad. George Brâncuș, Dr. Gelu Maksutovici – Președinte de Onoare al UCAR, poetul și traducătorul Baki Ymeri, Tiberius Puiu, Adriana Tabacu, Përparim Demi, Costin Cristescu) fiind cu fiecare apariție o oglindă vie a comunității albaneze, dar și prezentând, în același timp, personalități ale lumii literare și artistice de pe tot mapamondul, Albanezul este un pod de prietenie între membrii comunității care trăiesc în România și în străinătate și personalități ale lumii întregi. Deviza permanentă a acestei reviste este că ,,unicul popor din lume înrudit cu românii, pe linie daco-traco-ilirică este poporul albanez.

Muguraș Maria Petrescu,

Dumitru Ichim, Poems in Swedish

DUMITRU ICHIM
Traducere: Dorina Brândusa Landén

Den vita tiden
(Timp alb)

Ljuset är inte ljus
bara ett bortglömt språk.

När natten är över saker
och vill ansluta mig
då lämnar jag allt som inte är
och flyttar från svarta rymden,
som i schack,
en knopp i den vita tiden.

Ljuset är inte ljus
bara ett bortglömt språk,
gradvis
ett rop för att vara.

Solens träd
(Copacul de soare)

På grenarna
av solens träd
natten slutar sitt förspel,
rädsla – första sekundens frestelse.

Lidandens träd!

Bara en gång har blommat,
blod,
vatten,
ljus
därefter den lämnade till oss
blå doft mot någon annanstans
och salt smak
av tår och brand.

Globalisering
(Globalizare)

De byggde en kyrka över graven,
ovanför kyrkan byggde de en synagoga,
ovanför synagogan byggdes en moské,
över moskén byggdes ett sjukhus,
över sjukhuset murades en mur,
ovanför muren byggdes en väg.
Då borgen gjorde kvarter till väggen:
det kristna kvarteret, hebreiska och muslimska,
klassiska språk kvarteret, latinska kvarteret och
grekiska kvarteret,
nation kvarteret, armeniska kvarteret, rumänska,
ryska, och så vidare.
Väggarnas epidemi fortsätter
och allt världens befolkning fick panik
när det spreds rykten
att det i själva verket var graven tom.

Fiat lux

Hur kunde vara ljus
före solen,
före månen,
före födselns brand?
Varifrån uppståndelsen
av vågen i intet
men i de möjliga också?
Utan vingar
hur roterades svindlande flygning?
Med vem har varit enad
den ursprungliga längtan?

”Först var natt.
Blunda! För att upprepa vi också,”
befallde du mig då.
Och från varandra vi drack
ljus från ljus.
Det var ingen sol,
ingen måne,
ingen födande eld eller start.

Jag tror att ljuset har blommat
från vår första kyss.

Ängels ensamhet
(Singurătatea îngerului)

Ängels ensamhet
är en blå och tung suck.
En enda gång
jag smakade dess bitterhet
och skrämd jag vände
till mins keramikers grind

och tiggde mina armar tillbaka.

Stackars ängel!
Fel född med vingar,
aldrig kunde flyga
en enda kram
som oss.

Först var jag minne,
sedan i oro
blev jag samma sång
format i lera.

Kommer du ihåg sin handflata?
Hur varmt de var
när över skuldran vi lurade oss
den första kyssen –
månen på kvitten träds gren.

Barnet sover
(Copilul doarme)

I själen körsbären
började blomma.

Ljuset också –
andetag för andetag –
blomstrar sömnen.

Bara ibland
fläktar
En fjäril.

Barnet ler i sömnen
då och då…
som om han vill väcka ljuset.

Från vetets skrifter
(Din scripturile grâului)

Jorden –
början av den lilla sömnen.

Himlen –
början av den stora sömnen.

Solen –
början av det lilla axet.

Axet –
början av den Stora Solen
som bröt sitt hjärta
till Den Sista Måltiden
och delade den lika
i varje korn
från Vetets Skrifter.

Färg
(Culoare)

Universum är en färg
som äpplet och taggen.

Tiden är också färg
liksom längtan och rädslan.

Jag går till källan
med alla mina färger –
porlande i virvel – ord
den vita till vit mot mer eld.

Är den vita min färg eller rädslan för döden?

Skyldig för vingar
(Vinovat pentru aripi)

Vallmo
skäller på fjärilen:
Rör inte dina kronblad!
Leka inte för mycket
med frestelsen att flyga
längs ögonblicket
av blommande gren eller lera.
Det kan skaka dig.
Jag har varit lika som dig,
men jag vidrörde av misstag
ljuset
med vingspetsen.

Florys bekännelse
(Spovedania lui Flory)

Jag har begått den dödliga synden
men inte tillräckligt för att vara död;
vi slutar fred och förlåt mig
och min ed av sanning
skall vara min fackla;
jag kunde inte stå mot frestelsen
att bita från äpplet
att se en enda gång i livet
hur kunde smaka
evigheten.

MĂSURA LUNII

crescent-moon-sky

MĂSURA LUNII

Omul – măsură
lucrurilor toate?
Indrăgostit fiind
întreb iscoditorul:
”Crezi asta că se poate?”

Incai
de ași putea să-i înțeleg
măcar un bob de mură,
dar nici măcar atât.
”Tu, frunzei mele lună mai
și-a brațelor măsură
de câte ori te-mbrățișez,
de trupul tău hapsân
precum aripa flămânzind de zbor
când crudul cer
îl înfloresc lăstunii,
măsura o greșesc ca-ntotdeauna –
ba cu-o lumină în prisos rămân,
ba ție cu-n sărut dator.
Au, n-am dreptate dragă?”

– Depinde…de măsura lunii!

Apocastaza de Dumitru ICHIM

Întâmpinare

Apocastaza
de Dumitru ICHIM, Ontario

Am dedicat fulgurant, în recenta ediţie a revistei Noua ProVincia Corvina, destinată Diasporei din State şi Canada, doar un fel de ENKOMION înzestratului compatriot din Canada, colateral cumva cărţii dsale Apocastaza, impresionat de suflul “ special” al scrierilor dsale pe această temă esenţială, pe care o cinsider totuşi soteriologică şi…catarsică. În măsura modestiei cuvenite, neavînd legitimitatea domeniului, stricto-senso,îi mulţumesc, răspuns la mulţumirile exprimate de Dsa şi îl rog să mă scuze că i-am ascultat fulminantul recital telephonic, până a dispărtu, din păcate, semnalul. Cer scuze pentru propriile-mi, sincere ! aprecieri şi cartea sus numită trimise în pdf. Sper în necesara răbdare a lecturii pe-ndelete, ca să adaog referinţele solicitate de dsa. Iată, mai jos, un preambul necesar abordării, dorită a fi sintonic, căutarea lui fiind datorată domnului Dumitru Ichim: “ Apocastaza este o speculatie origenistă, potrivit căreia, la sfârşitul chipului lumii acesteia, toţi oamenii, inclusiv demonii, vor avea parte de mântuire.Termenul “apocatastaza” vine din limba greacă „apocatastasis” şi înseamnă restabilire in starea primară.

Pentru continuare click aici

Doua carti de Dumitriu Ichim referinte de Eugen Evu