TOIAGUL LUI MOISE
O, cum se năpusteau
spre șuvoaiele gâlgâinde din stânca
lovită de Moise!
Fiii pustiului,
nici unul nu vedea, în afară de el,
că jgheabul ce setea le-o adapă,
era căușul palmelor de înger,
plin de minune și apă.
Cârcotire, chiar ghimpi de harțag,
de la fiii pustiei
demult se-obișnuise,
însă acum încremenit privea
numai la vârful lui de toiag –
după lovirea în piatră,
precum un migdal înflorise.
Speriat se întoarse spre înger,
însă acesta, cu o mireasmă de tei,
șoapta-și trecu prin cuvânt:
” Îndrăznește,
frate spre taina străină!
Doar numai ție ți-a fost îngăduit
ca să bei
din primul potir de lumină.”
dumitruichim 