IOV RÂVNEȘTE LA NE-UMBRĂ

Tags

, , , ,

IOV   RÂVNEȘTE  LA  NE-UMBRĂ

 

Intre lumină și umbră

sunt eu

părerea de rău din târziu.

De ce

nu pot fi străveziu,

să fii numai Tu

deoparte și alta

așa cum mi-aș meni ca să fiu

răsărit și apoi din nou răsărit

în loc de apus.

 

Pe Fiul Tău unde l-au dus?

Numai prin umbra mea

putea ca să treacă

lumina ce-a scăpat la răstignit.  

Oare e, oare nu-i

sens în umbra-mi ce-ai tors?

Fiul Tău

capul a-ntors

când din umbra mea l-a strigat,

din rărunchi și rădăcină,

Floarea Soarelui:

 

”Ascunde-te în umbra lui Iov

cum Te-ai ascuns pe Tabor

cu umbra luminii-n Lumină.”

 

CHIAR INIMA L-A PĂRĂSIT PE IOV

Tags

, , ,

CHIAR   INIMA   L-A  PĂRĂSIT  PE  IOV

 

Pe la târziul livezii

Iov, după durerosul cutreier,

de căldura amiezii

aproape ucis,

își găsi inima

la capăt de drum,

la uitare de vis.

 

Dormea.

Păzită de un greier.

 

In afară de ea

Iov nu mai avea

pe nime’

și și-o recunoscu

după ecoul de ape

despletit ca-n scoică,

din limpezime în limpezime,

din abis în abis,

genune pe brâncă

oglindindu-se.

 

Nu îndrăznea s-o trezească,

dar în străvezimea adâncă,

unde-ațipește unda-n străverde rotund

cineva-i lăsase-un bilet

cu literă vie pe prund:

”Te-am căutat și nu erai acasă.

Te iubesc și revin.”

Dumnezeu cu-n peștișor de argint

adâncul inimii lui Iov,

pe unde părea mai pelin,

îl semnasă.

 

ISPITIREA LUI IOV

Tags

, , , ,

ISPITIREA LUI IOV

 

”Zici,dincolo de mine, peste, e

vreo altă devenire?

Prea dulce-ar fi eresul

sfârșind această tânguire

și suferințelor – alesul.

Crezi tu că peste iazul altei lumi

să mă înalț a trestie?”

 

Satan lui Iov – în înger luminat –

îi șușotea că trestie de-ar fi,

( neam de papirus),

înțelepciunea lumii i-ar spori

pe sulul altei vieți înfășurat.

”După atâta-mpotmolire

în veac, nămol și baltă,

o nouă viață n-ar fi mai înaltă?

Bolind după himericul liman

și zbuciumări,

din rău în tot mai rău,

ce zici, să stai cu Dumnezeul tău

la sfat de trestie șoptit?”

îi repetă și mai ascuns Satan.

 

Alături Fiul Omului

tăcea

privind la Iov, dar sufletu-I amar

îl adia

cu-alt gând pe îndelete:

”Sărmane Iov,

în vârf de trestie  – burete!

Poți tu să mă săruți cu fiere?”

și cu durere

își șterse fața, uda:

”Chiar primul ucenic al meu

se clatină ispitei

de-a se-nălța

acolo unde n-a ajuns

sărutul să-și termine Iuda?”

 

 

Și Iov privind în jos

la îngerul cu tivul de iacint,

îi observă pe sub veșmânt copita

spoită cu argint.

 

Alături Fiul Omului

tăcea..

VISUL LUI IOV

Tags

, ,

VISUL LUI IOV

 

Si se făcea

că Fiul Omului

s-a oprit în fața

păcătosului Iov

și mi-a grăit:

”De ce te-ai îmbrăcat

cu cactusul greșit?

Haina se poartă

cu spinii-n afară,

că nu-s inimii țineri.

Numai Fiul Omului

o va purta ca tine

la ceasul cucutei de Vineri,

cu țepii inverși,de prigoană.”

 

Simțeam

necunoscutul înflorit

de vișin alb în răsărituri line…

Iar ultima vorbă mi-a spus

privind spre coroană:

”Așa se poartă,

dar să știi

e numai pentru Mine.”

 

…și-a dispărut Iisus.

FAGURUL DE MIERE

Tags

, , , ,

 

 FAGURUL   DE  MIERE

 

 

      ” Iisus le-a zis:  Veniți să prânziți. Si nici unul din  ucenici nu îndrăznea să-L întrebe : Cine ești Tu?,  știind că este Domnul.”               ( Ioan 21,12)  

 

 

 

 

Și noi, fecioare,

dar prin aripi cu îngerii-n rudenii,

am așteptat pe Mirele la denii,

nu cu ulcioare,

ci pentru Înviere

I-am pregătit un fagure de miere.

 

Cât am lucrat la el,

cu aripa-n stihiră flămândă pentru zbor!

 

Plecase de la nuntă

și chiar și de la Cina

ținută-n foișor.

 

Murise. Dar mormântul era gol.

Pustie și livada

și nici măcar frânturi de-ecou: Marie!

Prin trestii se zărea Tiberiada.

Afară de pescari – pustie.

Și totuși unde valul

de-a timpul nostru dăscălind limanul

ne aștepta cu brațele deschise

Galileanul

ca un cireș ce peste noapte

înflorise.

 

”Suntem fecioare simple, neroditoare-n poame,

și ne-am gândit

cu mintea-ne săracă

în duhul de albină,

după trei zile-n groapă Ți-o fi foame.

Noi Ți-am adus un fagur de lumină.”

 

Privirea Lui era ca o prisacă

din plinul lunii ispitind gutui –

petală, sau aripă limpezind?

Iar către noi zâmbind

a tainic semn

l-a împărțit între pescarii Lui,

și lor și nouă – binecuvântare.

 

Apoi

se-ntoarse către noi:

” Eu voi păstra doar lumânarea

din zestrea voastră de albină,

când pentru Judecata de Apoi

chema-voi lumea ca să ia lumină.”

RUGUL APRINS

Tags

, ,

RUGUL APRINS

 

După ce Iosif şi Nicodim

Il coborâră de pe cruce,

( aşa cum este scris în icoană)

cu grijă desprinseră de pe frunte

însângerata coroană,

cu frică şi milă ca nu cumva

vreun spin să-l mai înţepe în plus.

 “Daţi-o mie”, Maria a spus.

 

Din fiecare ac de lemn  –

sânge şi untdelemn

şi flăcări albe de sare!

 

Biata coroană, la rândul ei plângea

suspinându-şi iertare

de la Prea Sfântă Maică a celui mort.

 

“Daţi-mi coroana Lui

cu spinii toţi pe inimă să-o port,

dincolo de ispitele somnului.”

 

“Dar nu se poate,”

  ripostă amarnic îngerul,

“că ea au nu i-a fost tot chinul răstignirii?”

 

“Iartă şi tu îngere,

chiar şi pe pocăitul ghimpe de

lacrimă limpede

din rug de luceafăr aprins în poiană.’’

 

Se zice că de-atunci trandafirii

numai pentru Maica Domnului

aprinsul rug

a doua oară-i înfloresc – icoana

aşa cum trebuia ca să fi fost

pe fruntea lui de împărat  –

coroana.

 

DUMNEZEU RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV

Tags

, , ,

DUMNEZEU  RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV

 

Adevărata ardere de tot

nu-i boul ars din corn până-n copită

cum cere steaua

canoanelor și herbul,

ci inima de poți ca să o prinzi

pe piscul care-l știe numai cerbul.

 

”Rămas-am, zise Iov,

doar piele, os și cântec,

dar inima ieri sară

prin psalmul spart s-a-ntors;

din milă oare, sau descântec?

Cum se uita la mine

cu-april de căprioară!”

 

”Hai,îndrăznește

ora e anume

ca să-i ridici rătezul, eu socot,

că spre ieșirea ta din lume

numai pe mine poți să mă aduci

lui Savaot

ca ardere de tot.”

 

 

Și  împreună lemnele cărară

spre-altarul de jertfire holocastă,

iar când fu gata

s-o junghie pe sub grumaz și coastă,

de braț îl prinse

arhanghelul, iscat dintr-un răstimp pustiu,

cu grai amar ca verdele de nuci:

” Cum îndrăznești lui Dumnezeu s-aduci

o inimă ce n-a-nvățat să zboare?

Sau bănuiești ceva de vreun pariu

din vreun ecou zălud?”

 

S-a-ntunecat privirea celui rigă peste Uz:

”E-un neînțeles sucit prins de auz?

Domnul a dat, de ce n-a vrut să ieie?”

Iar inima-i răspunse: ”Știi, și-n

răscrucea cu amnarul scăpăratei clipe

poate să fie-o cheie?

Gustă lumina – simt odrăzlind aripe

pe umeri

și-or înflori ca timpul alb de vișin!

Ce-i arderea de tot?

Cenușă e? Zici: fum?

O, nicidecum! O, nicidecum!

E doar atunci

când poți îmbrățișa pe Savaot,

sorbindu-I limpezime limpezimii

și să-L cuprinzi nu-n două brațe omenești,

ci-n șase vâlvătăi de-aripe,

ca heruvimii

când zbor în jurul Lui

ca ardere de tot.

APOCRIFA LUI AUGUSTIN

Tags

, , ,

APOCRIFA  LUI AUGUSTIN

 

Povestea colbăită ne-a parvenit meschin,

că un copil ar fi săpat o groapă

ca-n ea să mute marea

cu pumnii plini de apă.

Așa, după ureche,

ne cântă Augustin.

Dar spusu-i frânt de sens pe jumătate.

Pe țărmul cela nu trecură mulți,

ci-un singur Om cu plete răsfirate,

însă desculț,

și-aceasta multora le scapă –

era chiar Omul ce a mers pe apă,

și pruncului i-a spus că-I Apa Vieții.

 

Acesta a-nceput să sape

în urma Lui, ce-o-ntipări piciorul,

și din adâncul gropii

tămăduind spovada în minune

ca șoapta lunii se rosti

izvorul.

Si într-o clipă,

(lasă pe raft Scriptura),

întreaga mare, val cu val,

se-nghesuia îngenunchind către copil

ca urmelor din pumnii lui

să ia măsura,

iar el zâmbind întâmpinării

ducea din groapa lui

cu împrumut din urma de lumină

lăsată cândva mării.

A dat din cap prea înțeleptul

neînțelegând nici marea, nici pe țânc,

apoi umflându-și pieptul:

Jocul e joc, chiar dacă pare-adânc!

 

Numai în cer,

în joc cu pescărușii,

copilul e strigat de Păzitor:

Lasă-l în pace, el e teolog,

vino cu mine,

repede, te rog,

( nu spune de aceasta nimănui)

și pe aici sunt urme de la mersul Lui.

Deschide palmele

și-urmează-mă în zbor!

 

PRIMA ZI LA AZIL

PRIMA  ZI  LA  AZIL

Vecinul de pat la azil

tăcuse ascuns după perdea

până spre seară,

apoi, din senin, cu o voce slabă

șovăind mă întreabă:

”Mai ai vreun copac pe afară?

(Nu-ți fie graiul împins să răspunză,

necunoscutule domn.)

Aici copacii de-afară se vând

până la ultima frunză

pe împrumuturi albe de somn.

 

Numai noi am rămas

ce stăpânii lumii nu știu,

că suntem, cu steme nescrise,

cei mai liberi copaci

pe malul acesta pustiu.

Pentru somn mai așteaptă…Și taci

până-n ultimul strop de târziu.

RUGUL APRINS AL LUI IOV

RUGUL APRINS AL LUI IOV

Stinge-mă, Stăpâne,

nu mă lăsa de tot ca să mor,

ca să ard,

chiar dacă spinii mei spre coroană

Te dor.

Puișorii cuvintelor Tale,

din locul ascuns al cuibului meu,

numai de trei ori au văzut

soarele.

Stinge-mă, Doamne,

nu mă lăsa de tot ca să mor,

ci doar ca să ard,

până la primul lor zbor.