IOV RÂVNEȘTE LA NE-UMBRĂ
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
CHIAR INIMA L-A PĂRĂSIT PE IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
CHIAR INIMA L-A PĂRĂSIT PE IOV
Pe la târziul livezii
Iov, după durerosul cutreier,
de căldura amiezii
aproape ucis,
își găsi inima
la capăt de drum,
la uitare de vis.
Dormea.
Păzită de un greier.
In afară de ea
Iov nu mai avea
pe nime’
și și-o recunoscu
după ecoul de ape
despletit ca-n scoică,
din limpezime în limpezime,
din abis în abis,
genune pe brâncă
oglindindu-se.
Nu îndrăznea s-o trezească,
dar în străvezimea adâncă,
unde-ațipește unda-n străverde rotund
cineva-i lăsase-un bilet
cu literă vie pe prund:
”Te-am căutat și nu erai acasă.
Te iubesc și revin.”
Dumnezeu cu-n peștișor de argint
adâncul inimii lui Iov,
pe unde părea mai pelin,
îl semnasă.
ISPITIREA LUI IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
ISPITIREA LUI IOV
”Zici,dincolo de mine, peste, e
vreo altă devenire?
Prea dulce-ar fi eresul
sfârșind această tânguire
și suferințelor – alesul.
Crezi tu că peste iazul altei lumi
să mă înalț a trestie?”
Satan lui Iov – în înger luminat –
îi șușotea că trestie de-ar fi,
( neam de papirus),
înțelepciunea lumii i-ar spori
pe sulul altei vieți înfășurat.
”După atâta-mpotmolire
în veac, nămol și baltă,
o nouă viață n-ar fi mai înaltă?
Bolind după himericul liman
și zbuciumări,
din rău în tot mai rău,
ce zici, să stai cu Dumnezeul tău
la sfat de trestie șoptit?”
îi repetă și mai ascuns Satan.
Alături Fiul Omului
tăcea
privind la Iov, dar sufletu-I amar
îl adia
cu-alt gând pe îndelete:
”Sărmane Iov,
în vârf de trestie – burete!
Poți tu să mă săruți cu fiere?”
și cu durere
își șterse fața, uda:
”Chiar primul ucenic al meu
se clatină ispitei
de-a se-nălța
acolo unde n-a ajuns
sărutul să-și termine Iuda?”
Și Iov privind în jos
la îngerul cu tivul de iacint,
îi observă pe sub veșmânt copita
spoită cu argint.
Alături Fiul Omului
tăcea..
VISUL LUI IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
VISUL LUI IOV
Si se făcea
că Fiul Omului
s-a oprit în fața
păcătosului Iov
și mi-a grăit:
”De ce te-ai îmbrăcat
cu cactusul greșit?
Haina se poartă
cu spinii-n afară,
că nu-s inimii țineri.
Numai Fiul Omului
o va purta ca tine
la ceasul cucutei de Vineri,
cu țepii inverși,de prigoană.”
Simțeam
necunoscutul înflorit
de vișin alb în răsărituri line…
Iar ultima vorbă mi-a spus
privind spre coroană:
”Așa se poartă,
dar să știi
e numai pentru Mine.”
…și-a dispărut Iisus.
FAGURUL DE MIERE
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
FAGURUL DE MIERE
” Iisus le-a zis: Veniți să prânziți. Si nici unul din ucenici nu îndrăznea să-L întrebe : Cine ești Tu?, știind că este Domnul.” ( Ioan 21,12)
Și noi, fecioare,
dar prin aripi cu îngerii-n rudenii,
am așteptat pe Mirele la denii,
nu cu ulcioare,
ci pentru Înviere
I-am pregătit un fagure de miere.
Cât am lucrat la el,
cu aripa-n stihiră flămândă pentru zbor!
Plecase de la nuntă
și chiar și de la Cina
ținută-n foișor.
Murise. Dar mormântul era gol.
Pustie și livada
și nici măcar frânturi de-ecou: Marie!
Prin trestii se zărea Tiberiada.
Afară de pescari – pustie.
Și totuși unde valul
de-a timpul nostru dăscălind limanul
ne aștepta cu brațele deschise
Galileanul
ca un cireș ce peste noapte
înflorise.
”Suntem fecioare simple, neroditoare-n poame,
și ne-am gândit
cu mintea-ne săracă
în duhul de albină,
după trei zile-n groapă Ți-o fi foame.
Noi Ți-am adus un fagur de lumină.”
Privirea Lui era ca o prisacă
din plinul lunii ispitind gutui –
petală, sau aripă limpezind?
Iar către noi zâmbind
a tainic semn
l-a împărțit între pescarii Lui,
și lor și nouă – binecuvântare.
Apoi
se-ntoarse către noi:
” Eu voi păstra doar lumânarea
din zestrea voastră de albină,
când pentru Judecata de Apoi
chema-voi lumea ca să ia lumină.”
RUGUL APRINS
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
RUGUL APRINS
După ce Iosif şi Nicodim
Il coborâră de pe cruce,
( aşa cum este scris în icoană)
cu grijă desprinseră de pe frunte
însângerata coroană,
cu frică şi milă ca nu cumva
vreun spin să-l mai înţepe în plus.
“Daţi-o mie”, Maria a spus.
Din fiecare ac de lemn –
sânge şi untdelemn
şi flăcări albe de sare!
Biata coroană, la rândul ei plângea
suspinându-şi iertare
de la Prea Sfântă Maică a celui mort.
“Daţi-mi coroana Lui
cu spinii toţi pe inimă să-o port,
dincolo de ispitele somnului.”
“Dar nu se poate,”
ripostă amarnic îngerul,
“că ea au nu i-a fost tot chinul răstignirii?”
“Iartă şi tu îngere,
chiar şi pe pocăitul ghimpe de
lacrimă limpede
din rug de luceafăr aprins în poiană.’’
Se zice că de-atunci trandafirii
numai pentru Maica Domnului
aprinsul rug
a doua oară-i înfloresc – icoana
aşa cum trebuia ca să fi fost
pe fruntea lui de împărat –
coroana.
DUMNEZEU RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
Tags
DUMNEZEU RESPINGE ARDEREA DE TOT A LUI IOV
Adevărata ardere de tot
nu-i boul ars din corn până-n copită
cum cere steaua
canoanelor și herbul,
ci inima de poți ca să o prinzi
pe piscul care-l știe numai cerbul.
”Rămas-am, zise Iov,
doar piele, os și cântec,
dar inima ieri sară
prin psalmul spart s-a-ntors;
din milă oare, sau descântec?
Cum se uita la mine
cu-april de căprioară!”
”Hai,îndrăznește
ora e anume
ca să-i ridici rătezul, eu socot,
că spre ieșirea ta din lume
numai pe mine poți să mă aduci
lui Savaot
ca ardere de tot.”
Și împreună lemnele cărară
spre-altarul de jertfire holocastă,
iar când fu gata
s-o junghie pe sub grumaz și coastă,
de braț îl prinse
arhanghelul, iscat dintr-un răstimp pustiu,
cu grai amar ca verdele de nuci:
” Cum îndrăznești lui Dumnezeu s-aduci
o inimă ce n-a-nvățat să zboare?
Sau bănuiești ceva de vreun pariu
din vreun ecou zălud?”
S-a-ntunecat privirea celui rigă peste Uz:
”E-un neînțeles sucit prins de auz?
Domnul a dat, de ce n-a vrut să ieie?”
Iar inima-i răspunse: ”Știi, și-n
răscrucea cu amnarul scăpăratei clipe
poate să fie-o cheie?
Gustă lumina – simt odrăzlind aripe
pe umeri
și-or înflori ca timpul alb de vișin!
Ce-i arderea de tot?
Cenușă e? Zici: fum?
O, nicidecum! O, nicidecum!
E doar atunci
când poți îmbrățișa pe Savaot,
sorbindu-I limpezime limpezimii
și să-L cuprinzi nu-n două brațe omenești,
ci-n șase vâlvătăi de-aripe,
ca heruvimii
când zbor în jurul Lui
ca ardere de tot.
APOCRIFA LUI AUGUSTIN
23 Monday Apr 2012
Posted in Poezii
APOCRIFA LUI AUGUSTIN
Povestea colbăită ne-a parvenit meschin,
că un copil ar fi săpat o groapă
ca-n ea să mute marea
cu pumnii plini de apă.
Așa, după ureche,
ne cântă Augustin.
Dar spusu-i frânt de sens pe jumătate.
Pe țărmul cela nu trecură mulți,
ci-un singur Om cu plete răsfirate,
însă desculț,
și-aceasta multora le scapă –
era chiar Omul ce a mers pe apă,
și pruncului i-a spus că-I Apa Vieții.
Acesta a-nceput să sape
în urma Lui, ce-o-ntipări piciorul,
și din adâncul gropii
tămăduind spovada în minune
ca șoapta lunii se rosti
izvorul.
Si într-o clipă,
(lasă pe raft Scriptura),
întreaga mare, val cu val,
se-nghesuia îngenunchind către copil
ca urmelor din pumnii lui
să ia măsura,
iar el zâmbind întâmpinării
ducea din groapa lui
cu împrumut din urma de lumină
lăsată cândva mării.
A dat din cap prea înțeleptul
neînțelegând nici marea, nici pe țânc,
apoi umflându-și pieptul:
Jocul e joc, chiar dacă pare-adânc!
Numai în cer,
în joc cu pescărușii,
copilul e strigat de Păzitor:
Lasă-l în pace, el e teolog,
vino cu mine,
repede, te rog,
( nu spune de aceasta nimănui)
și pe aici sunt urme de la mersul Lui.
Deschide palmele
și-urmează-mă în zbor!
PRIMA ZI LA AZIL
27 Tuesday Mar 2012
Posted in Poezii
PRIMA ZI LA AZIL
Vecinul de pat la azil
tăcuse ascuns după perdea
până spre seară,
apoi, din senin, cu o voce slabă
șovăind mă întreabă:
”Mai ai vreun copac pe afară?
(Nu-ți fie graiul împins să răspunză,
necunoscutule domn.)
Aici copacii de-afară se vând
până la ultima frunză
pe împrumuturi albe de somn.
Numai noi am rămas
ce stăpânii lumii nu știu,
că suntem, cu steme nescrise,
cei mai liberi copaci
pe malul acesta pustiu.
Pentru somn mai așteaptă…Și taci
până-n ultimul strop de târziu.
RUGUL APRINS AL LUI IOV
27 Tuesday Mar 2012
Posted in Poezii
dumitruichim 