Tags

, , ,

APOCRIFA  LUI AUGUSTIN

 

Povestea colbăită ne-a parvenit meschin,

că un copil ar fi săpat o groapă

ca-n ea să mute marea

cu pumnii plini de apă.

Așa, după ureche,

ne cântă Augustin.

Dar spusu-i frânt de sens pe jumătate.

Pe țărmul cela nu trecură mulți,

ci-un singur Om cu plete răsfirate,

însă desculț,

și-aceasta multora le scapă –

era chiar Omul ce a mers pe apă,

și pruncului i-a spus că-I Apa Vieții.

 

Acesta a-nceput să sape

în urma Lui, ce-o-ntipări piciorul,

și din adâncul gropii

tămăduind spovada în minune

ca șoapta lunii se rosti

izvorul.

Si într-o clipă,

(lasă pe raft Scriptura),

întreaga mare, val cu val,

se-nghesuia îngenunchind către copil

ca urmelor din pumnii lui

să ia măsura,

iar el zâmbind întâmpinării

ducea din groapa lui

cu împrumut din urma de lumină

lăsată cândva mării.

A dat din cap prea înțeleptul

neînțelegând nici marea, nici pe țânc,

apoi umflându-și pieptul:

Jocul e joc, chiar dacă pare-adânc!

 

Numai în cer,

în joc cu pescărușii,

copilul e strigat de Păzitor:

Lasă-l în pace, el e teolog,

vino cu mine,

repede, te rog,

( nu spune de aceasta nimănui)

și pe aici sunt urme de la mersul Lui.

Deschide palmele

și-urmează-mă în zbor!

 

Advertisements