Tags

, ,

fa001

Când moartea rău mă-ncearcă, ținându-o morțiș,
Că ea-mi hrănește ziua din bir pe labirint,
Când tot mai fluier cheamă, grav, codrul de argint,
Îți amintești cercelul ce-ți spuse pe furiș?

Oprit pe lobul florii, flutur de-alean confuz,
Tot aripă-i chiar dacă-i cât sâmbur de mălin,
Asemuit cântării cu tors pe ac de spin.
Iubirea doar prin șoaptă ajunge în auz!

”Nebunul meu și-al strunii lăutei din Sumer!…”
Cum te alinți când ochiul sărut dă spre-nțeles!
Mărețu-mi Schopenhaur? Praf, pulberi s-au ales!
Ce ți-o fi spus cercelul, ochi șarpelui și cer?

Împărății, hotare? Tot dragostea-i temei,
Că strașnică e taina păzită de cercei!

Advertisements