Sfârseste-mi moartea…
27 Monday Oct 2014
Posted in Uncategorized
27 Monday Oct 2014
Posted in Uncategorized
27 Monday Oct 2014
Posted in Uncategorized
26 Sunday Oct 2014
Posted in Uncategorized
CÂNTECUL TURNULUI DE FILDEȘ
E galbenă fila
cu literi de aur
din cartea Izvanei
și prințul ei Laur.
Spre turnul de fildeș,
(Hai, cântă cobzare!)
îi cere castelul
și-n piatră și-n floare.
Pe vârful pe unde
n-ajunse zgripțorul,
s-arate Izvanei
ce-nalt îi e dorul.
Că n-a fost prințesă
în zări de-Anatolii
râvnindu-i din lespezi
crin alb de magnolii.
Grădinii de piatră,
apus ca tabacul,
sculptată-i lumina
cu dalta și acul.
”Spune-mi domniță
ce inima-mi strigă!
În land miazănopții
și zilei sunt rigă.
Dă-mi mâna regină,
curat trapezuntă,
castel pân’ la stele –
cadoul de nuntă!”
”Dar turnul de fildeș?
Eu vreau să-i văd felul,
că numai atuncea
primi-voi inelul.
Trimite în norduri
pe calfe ce or să
aducă ivoriul
din dinte de morsă.”
”Trimite-oi corăbii
ce veacul întornu-l,
spre fildeș să prindă
prin codri-unicornul.
Și chiar miazăzilei
zvârli-voi cu aur,
ivoriul de cântec
din cornul de taur.”
Prin Africi și Indii
pornește măcelul
și-n piscul de munte-i
sfârșește castelul.
La fel și balada
e-n strângerea vranei,
da-n turnul de fildeș
doar duhul Izvanei
mai urcă în cântec
venind peste ape
și el o așteaptă
pe trepte de clape
în turnul de fildeș
sculptat ca livadă
reginei Izvana
venind din baladă…
25 Saturday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Pala de vânt,
jucăușa,
mi-a zburat pălăria,
zvârlindu-o
printre rugii de mure.
M-aplec,
sub bolți de brădet,
metanie ca-n templu bătând.
Înclinat,
parcă-aud
cum mă ceartă brândușa
cu glasu-i violet
ca dorul de crud:
” Cum de-ai cântat,
în pădure,
cu sufletul acoperit?
Oare tu niciodată
n-ai fost îndrăgostit?”
24 Friday Oct 2014
Posted in Uncategorized
23 Thursday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Tags
IMNUL SOARELUI CĂTRE WAKA – TAGA
Oamenii Muntelui,
ai ultimului munte
ce-a vorbit către oameni
tot ce știa despre cer,
pe tobele lunii,
ca fiii de tunet, cu palmele bat:
”Iyahe nakoda, ehage nakoda,
e-ha-ge, e-ha-ge, e-ha-ge,
ehage nakoda….”,
dar Omul Alb nu înțelege,
nici un grai de-al pădurii,
decât limba-i de sârmă ghimpată
rupând căprioarelor carnea.
El nu a citit ”Cartea Zimbrului”,
pe care Marea Câmpie ne-a scris-o,
nici ”Cartea Vulturilor”,
cum să rămâi de-a pururi tânăr,
iubind.
Tot el ne-a spus
că oasele noastre-ar fi albe.
De la Munții-cu-Șira-Spinării-de- Stâncă
și până la Marea Câmpie,
oasele noastre, albele…
Bine-ai grăit, Omule Alb,
fratele geamăn al morții!
Nu pielea,
ci tobele noastre sunt roșii,
ca inima
Atotputernicului Waka-Taga,
ca flăcările
iubirii din arderi de tot,
ca buzele
ce-au sorbit din săruturi rubinul
și cântă
ca duhurile roșii prin arțari:
”I-ya-he na-ko-da, e-ha-ge na-ko-da,
e-ha-ge, e-ha-ge, e-ha-ge,
i- ya-he,e-ha-ge na-ko-ta…”
22 Wednesday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Omul Alb ne-a vânat
până când dintre noi
au rămas
doar munții și apele
cu numele nostru.
În loc de negru
Muntele Yoho poartă pe vârf
doliul alb pentru noi,
iar despre numele
Niagarei
de ce întrebați ce înseamnă?
”Mireasa nebună…”
a-mbrâncit bolțile cerului
și râde.
E toată îmbrăcată în alb,
culoarea de doliu,
așa cum se poartă la noi
de munte, de apă, de lună.
21 Tuesday Oct 2014
Posted in Uncategorized
Din mâna de Semănător
nu poate să cadă bob vrăjmaș.
Greu,
fiecare-și cară tâlcul lui
cu meandra-i ocolita
pe care numai Tu o știi
dar nu ne-o spui.
Privirea Ta
care grăunțul însetat de ape
din lacrima-Ți, luminilor izvor,
ofrandă ni-l aduci,
cum ar putea
ca din aceleași pleoape
să ne cheme
cu fierea și oțetul?
Vecin cu mine,
tot mâna Ta a sămănat
și mărăcinul,
dar dacă eu m-aș fi-ntrecut
cu ghimpele și spinul,
abia atunci îmi meritam dojana
și durutul…
Fire perversă,
Ți-aș fi dat sărutul,
mințind cu bobul plin
prin spinii de coroană.
19 Sunday Oct 2014
Posted in Uncategorized
18 Saturday Oct 2014
Posted in Uncategorized