CÂNTECUL TURNULUI DE FILDEȘ

E galbenă fila
cu literi de aur
din cartea Izvanei
și prințul ei Laur.

Spre turnul de fildeș,
(Hai, cântă cobzare!)
îi cere castelul
și-n piatră și-n floare.

Pe vârful pe unde
n-ajunse zgripțorul,
s-arate Izvanei
ce-nalt îi e dorul.

Că n-a fost prințesă
în zări de-Anatolii
râvnindu-i din lespezi
crin alb de magnolii.

Grădinii de piatră,
apus ca tabacul,
sculptată-i lumina
cu dalta și acul.

”Spune-mi domniță
ce inima-mi strigă!
În land miazănopții
și zilei sunt rigă.

Dă-mi mâna regină,
curat trapezuntă,
castel pân’ la stele –
cadoul de nuntă!”

”Dar turnul de fildeș?
Eu vreau să-i văd felul,
că numai atuncea
primi-voi inelul.

Trimite în norduri
pe calfe ce or să
aducă ivoriul
din dinte de morsă.”

”Trimite-oi corăbii
ce veacul întornu-l,
spre fildeș să prindă
prin codri-unicornul.

Și chiar miazăzilei
zvârli-voi cu aur,
ivoriul de cântec
din cornul de taur.”

Prin Africi și Indii
pornește măcelul
și-n piscul de munte-i
sfârșește castelul.

La fel și balada
e-n strângerea vranei,
da-n turnul de fildeș
doar duhul Izvanei

mai urcă în cântec
venind peste ape
și el o așteaptă
pe trepte de clape

în turnul de fildeș
sculptat ca livadă
reginei Izvana
venind din baladă…