Pala de vânt,
jucăușa,
mi-a zburat pălăria,
zvârlindu-o
printre rugii de mure.
M-aplec,
sub bolți de brădet,
metanie ca-n templu bătând.
Înclinat,
parcă-aud
cum mă ceartă brândușa
cu glasu-i violet
ca dorul de crud:
” Cum de-ai cântat,
în pădure,
cu sufletul acoperit?
Oare tu niciodată
n-ai fost îndrăgostit?”