Din mâna de Semănător
nu poate să cadă bob vrăjmaș.
Greu,
fiecare-și cară tâlcul lui
cu meandra-i ocolita
pe care numai Tu o știi
dar nu ne-o spui.

Privirea Ta
care grăunțul însetat de ape
din lacrima-Ți, luminilor izvor,
ofrandă ni-l aduci,
cum ar putea
ca din aceleași pleoape
să ne cheme
cu fierea și oțetul?

Vecin cu mine,
tot mâna Ta a sămănat
și mărăcinul,
dar dacă eu m-aș fi-ntrecut
cu ghimpele și spinul,
abia atunci îmi meritam dojana
și durutul…
Fire perversă,
Ți-aș fi dat sărutul,
mințind cu bobul plin
prin spinii de coroană.