”În mijlocul pădurii
e fântâna
din care buzele lunii
se adapă
lăsându-și inelul,
plătind pentru apă.
Zic unii…”

Dar cea mai sprințară,
din câte știu
dintre fete,
îmi face cu ochiul zâmbind –
zbor de lăstun printre pleoape:
”Dă-mi mâna
că taaare mi-e sete!
Nu-i așa că-i aproape?”