• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Monthly Archives: June 2015

ULTIMA TĂBLIŢĂ DE LUT DIN NIPPUR

15 Monday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 4 Comments

Tags

Nippur, TĂBLIŢA, ULTIMA

okeanos - preluat Poiematike

Aseară Ninlil,
a coborît de pe stela a patra
lăsându-şi blestemele grele
să i le care piatra
şi-n setea brațelor mele-a sărit:

”Domnul şi stăpânul cântărilor mele
ca fântânilor mi-a fost dor,
cum limpezimile lor,
când beau din genună
singurătăţi care dor,
precum izvorul primelor stele
lumina din lacrimi pe cer să şi-o spună.
Ia-mă în braţele tale
și du-mă prin codrul ce știu-l,
până-n străfundul lumii,
să nu ne prindă târziul
pe unde dorul se pierde,
prin ferigi și mușchi cu flacăra verde
mustind de miresme ce ard…

Noaptea pletelor,
întreagă,
am uns-o-n descântec de nard.
Ia-mă în brațe
și-mi spune de-o mie de ori
că mai mult ca lumina ți-s dragă,
cu încă-un sărut!”

”Tu,
a Sumerului primul văzduh și crăiasă,
dar mult mai frumoasă,
ca oglinda din care te bei,
cântec pur
ochilor mei,
lăudată să-ți fie cetatea Nippur!

Tu,
cu care iubirea în lume-ncepu,
a Sumerului primul văzduh și crăiasă,
fii brațelor mele mireasă.
Cămara de taină
miroase a cedru și pinii mă
strigă la șipot în zbucium
cu numele tău cununat într-un bucium.
Inimă,
trup de ceară-al luminii,
curată ca primul sărut,
fântânile tale de dor,
de azi înainte,
numele ei vor cânta în izvor…

……………………………………………………………………..
……………………………………………………………………..
………………………………..( Aici tăblița e
deteriorată foarte mult. Se pot descifra
numai câteva cuvinte.)……………………………
……………………………………………………………………….
……………………………………………………………………….
……………………………………………………………………….
……..niciodată……………………………………………….
……………………………………………………………………….
……………………………..dar Eufratul, prințul de
………………………………………………………….
……..tăciune…………………………………………………..
………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………..
Uite o pasăre, Ninlil!
Ca un clopoțel,
cu șoaptă de aur stropit,
cum n-am văzut niciodată,
zurgălău,
din două aripi sunând
culorile numelui tău!
…………………………………………………..
……………………………………………………
(Text neclar, ilizibil)………………
…………………………………………………….
…………………………………………………….
……………………………….de-a pururi.
……………………………………………………..
……………………………………………………..
doar noi………………………………………
……………………….cântecul lunii…….
………………………………………………………
………………………………………………………

***
Până astăzi, undeva prin Irak,
sau pe-o hartă de suflet, nu știu,
că dorul e dor,
nu ia apelor forma,
nici nu se predică,
trecătorul, prin colb și pustiu,
se-mpiedică
de vreo tăbliță
de-a lor –
povestea lui Ninlil, o zeiță,
și Sanherib, îndrăgostit tahigraf –
scrisă cu spinul iubirii,
cuneiforma,
cu focul pe lut
ce mai zvâcnește sub praf.

LANSARE DE CARTE

13 Saturday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 5 Comments

Tags

carte, LANSARE

Poeste5A

Căutați-vă bine,
prin toate buzunarele,
sertarele,
sau pe unde și-a dus
Caragiale iapa;
atenție, nu cumva
cei de la parlament
să le fi tras cu apa.

Căutați
pe unde, când nimeni nu vă vede,
vă scărpinați!
Prin spatele pozelor,
vechile,
sau prin altă parte.
Trebuie să vă găsiți
! urechile !
Diseară-i lansare de carte!

Scotociți
prin chestii de alea, mai muierești,
întreabă-ți soacra din Urechești,
de n-au luat-o strechile!
Poate că urechile
cum ascultau pe sub ușă,
cineva a făcut clanț,
lăsându-le
în afara cetății Bizanț,
că toate-ale lumii-s deșarte,
dar diseară-i lansare de carte!

De n-ai s-asculți nicio vorbă,
sau te doare în paie
spre nord-vestul din cot,
și chiar de ai fi
politically, yes, cor-rectum,
nu fi netot,
că-ntodeauna capul ce-i plecat
urechile
dacă și le poartă domnește, ca straie,
sabia,
ori cât ar fi de-a dracului,
nu poate să-l taie,
gândindu-se cu frică
la urechile acului!

Morala deloc nu-i ciudată,
cum nu e nici brânza-n burechi:
Diseară-i lansare de carte!
Costum și cravată,
o singură gură și patru urechi!

SĂ FIE LUMINĂ

12 Friday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

SĂ FIE LUMINĂ

ochiulbeuluiaprilie2010

În piatră le-a scris
muritorilor legea.
Din vremuri domuze.

Au venit îndrăgostiții apoi,
fiii munților,
și i-au zis:
” Pentru aripi – buze,
în loc de cuvinte-
privirea.
Tu, care ești Iubirea,
deasupra de bine și rău,
au nu prin noi
pe lut ți-ai tors firul?
Cum ar putea,
cel ca și tine-ndrăgostit,
ca muritorul de rând să sfârșească?
Au nu e-n oglindă
întreg chipul tău?
Oare nu trandafirul,
așa cum e – ghimpe și cuie,
nu-ți este și ție cărare
ce tristețea și-o suie
asemenea nouă?
Cine-și ascunde,
dar uită să-și șteargă
stropul de rouă?
Au nu din genele tale a curs?
Tu nu-nțelegi? Tu, inimă iubindă,
n-ai unde să fugi din oglindă.
Sunt lacrima ta.
Eu ard ca și tine, fără de seară.
De ce-n orice noapte-mi vorbești
despre moarte?
Știu jocul de-a umbra,
cum să-i sar peste coardă.
Moartea nu poate să ardă
ca vulcanul
când palmierul și-l spune.
Ea-l trece
pe muritorul ce-i mândru de lanțuri
cu-același leagăn,
din patru scânduri de brad sau pădureț,
dar cel îndrăgostit
chiar și pe tine te poartă
ca pe-un odor de mare preț,
cu cele patru strune.”

Și le-a răspuns Iubirea:
”Buze v-am dat, presusul de aripă,
nu vi-i de-ajuns,
când cel ce iubește
vecia și-o soarbe din clipă?

Fiți unul din altul grădină!
Cu buze, asemeni ca voi,
inimii mele,
‘nainte de soare și stele,
dintru adâncul înalt i-am grăit:
Inimă,
azi sunt îndrăgostit,
fă-te lumină!”

CÂNTECUL LACRIMII

11 Thursday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

CÂNTEC, lacrimă

o-lacrima-de-dor-2_ae01a2fd26dada

”De unde vii,
sora cea mică a focului,
tu care știi
roua din jar s-o descui?

Lutul tânăr,
de ce totdeauna e scris
cu-al tradafirului cui?

Lacrimă,
rodire de cer și pustie,
tu nu ai fost niciodată,
cu apele noastre, ale locului,
rubedenie.

Din care denie,
fără de clopot, fără de toacă
ai făcut calea întoarsă?
Punte tărâmului,
când o să-nceapă
nunta salcâmului
cu noaptea pe creangă netoarsă?

De ce-ai îmbrăcat
apelor haina?
Norului –
taina
adâncă a dorului,
cum nimeni n-a văzut în Sumer,
suspin colorat arcuindu-se-n cer?…”

”Sanherib,
ai terminat de pe strună
întreaga-ți cântare pelină?”

”Regină,
tu ești cu mult mai frumoasă
decât toată-nflorirea
păcatului,
precum peste ape
ispitele lunii.

Eu am cântat Eufratului,
dar pentru tine,
buzele noastre au cântecul lor
din tăcerea înaltă a strunii
atinsă de dor.”

SĂRUT EUFRATIC

10 Wednesday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

EUFRATIC, sărut

1414_13674_19-sursa foto Google images -foto G.Corneille

Tristețile cui
prin codrii inimii mele,
nelămurit,
ca o ceață pe ape,
încep să mă doară
ca ascunsul de taină sub pleoape?

În fiecare seară,
cu un cântec în plus,
îmi ești mai aproape.

Mugur din coasta de ram,
de ce n-ai rămas
dorul luminii spre floare?

Ochii tăi, încă mai poartă
tristețea ce-adâncului doare,
până-n rărunchii de piatră ai lunii
și-ai singurătăților.

Pentru noi zboară lăstunii,
cu semnătura întoarsă în stea
după care punct nu se pune.

Pe strune
livada te-mbracă-n răcoare.
Fragii sălbatici se-ascund
pe unde știmele nopții pătrund
blestemul să-l ferice-n ghimp.
Tu știi veșnicia ce este,
dar buzele mele
au meșteșug s-o culeagă de timp,
când peste Eufrat, din părut,
se face liniște
ca la primul sărut.

Luceafărul Nibiru
își macină seara…
Se-aude doar moara.
Oare ce-o vrea să spună,
când eu te dezmierd
din strună în strună?
Cum aș putea să te pierd
când atât de dragă îmi ești?

Roată de apă, roată de lut,
ia-mi timpul și minte-l sărut cu sărut!
Știi că fără de frupt,
nimic nu a fost la-nceput
când haosul greu se urni spre cuvinte?

Apa și-aduce aminte
de-ale tale văzduhuri,
gândite, pe valea genunii, cu norii.
Roata morii…
dar alta-i ce-o macină-n pântec –
bobul ce-i scapă în cântec.
E zburătorul de moarte,
fluturul verde
din pilda borangicului
ce somnu-și zbură peste râu.

Dă-mi mâna,
Regină și stăpâna
spicului
din stema de grâu!

…tristețile cui
prin dumbrăvirea de cedru?
Numai tu
cunoști să le-apui,
iar eu – tălmăcitorul iubirii
pe tăblița de lut.

Lacrima-i toarsă
de cui.

Apoi arsă.

Veșnicia,
spre-a-și zămisli aripa,
coboară în lut,
ca s-o cuprindă
clipa
în toate genunile ei,
cum numai Eufratul
e-n stare să le-aprindă
printr-un singur sărut.

VOM FI LUNĂ PLINĂ DIN NOU

09 Tuesday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

lună, PLINĂ

luna-llena1

Se face seară în Sumer,
ca din fior păcatul,
iar din migdalul lui
răcoare ne-ncepută.

Am trimis Eufratul,
Regină,
să-ți aducă luna
de prin dumbrăvi de palmier,
când apele mării
pe primul născut din luceferi sărută.

Prin poiana fără de stele
va fi doar luna ta plină,
rămâi brațelor mele,
Regină!

Ai grijă de cântecul rar,
subțire-n safir și-n opale
ca pânza de fluture!
Ai grijă
să nu se scuture
colbul de aur, pulberea fină
a tristeților tale,
fără-ntuneric de vină.

Pe umărul meu,
visul ți-l simt în suflare,
ca o pală de suflet ce doare
legănându-și primele șoapte.

Eufratul s-a dus după lună…

În părul tău
se face tot mai noapte.
Cum stăm îmbrățișați amândoi,
parcă unul din altul răsare!

Sărută-mă, Regină!
Suntem numai noi,
cum luncă n-am fost niciodată.

Eufratul e-atât de departe…

Cine știe de-o fi să se-ntoarcă?!

Dar dacă,
prin vreun târg, undeva, răsăritu-a vândut
să-și cumpere şi el,
asemenea mie, lăută?
Aș zice,
pân’atunci fii luna mea plină,
sărut izvorând din sărut…

Iar dacă va fi să-ți aducă
răsăritu-napoi,
căutat din ecou în ecou,
o să ne cerem scuze c-am început
fără el
și vom fi lună plină din nou.

OARE CE-O FI VISÂND ALĂUTA?

08 Monday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 5 Comments

Tags

ALĂUTA

s560x316_Libelula_intr-un_tunel_de_vant_1

La Eufrat, printre sălcii,
luna
și-a dezvelit sânii
să se scalde.

Migdalul,
ca prin sită privind,
a-nceput să-nflorească
minuni
până-n neclar de ispită
jucată și-n fulg și-n smaralde.

O libelulă-i desenează
rotundului de lună
cireașa amară,
nepârguită.

Prin trestii vântul
cântecului începe
să-i doară,
că-i numai suflare,
iar din lut nimic nu i-e tors.

Libelula s-a-ntors.
E numai aripi acum,
mai subțiri
decât spusul de fum
al știubeului.

Al cui o fi duhul,
că lutul i-a rămas nespovedit?

În loc de lăută,
mâinile noastre
pe furiș se sărută.

Întreb ochii tăi:
Cântecul
o fi fost mai înaintea lor,
de ți-a lăsat
adâncul fântânii,
din el să te bea ochiul meu
tot mereu însetat?
Mângâierile mâinii
sunt noaptea lor sfântă
când stelele cântă.

Departe,
parcă din dorul de moarte,
aud Eufratul
ca un plâns de prisacă…

Mâinile noastre iarăși se joacă.
Nu-i așa Ninlil,
că-i bine să-ți fie
năstrușnică mâna-copil?

Oare ce-o fi visând
alături de noi alăuta?
Prin somn,
din când în când,
se-aude-atât de greu,
din toate stihirile ei
suspinând…

CERBUL…

06 Saturday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

CERB

lune et cerf-Isabelle Ferchaud

Foto: lune et cerf, Isabelle Ferchaud

Cerbul a văzut,
alături,
în oglinda de apă,
cu gene subțiri, ca de iarbă,
neașteptată, o ciută.

Ca pe-un luceafăr
o strânge sub pleoapă,
dar numai în gând o sărută,
și nu-ndrăznește s-o soarbă.

Întoarce capul spre noi.
În ochi
e seara de corn dinspre stână,
când stele aprind din acioi,
pe izvor
descântecul lor
de dragoste.

Cerbul nu-nțelege
de ce ne ținem de mână,
ca două aripi
de-aceeași rândunică,
și nedumerit dă din cap:
”De ce le-o fi frică?
Oare-n pădure
nu fiecare-i
staroste?”

***

O, brațele mele cum știu să te fure,
ca din miresmele bradului,
și mă asculți cu spaimă:
”Ai grijă de murele iadului!”,
dar ochiul mai apoi,
când stele se-aprind din cioi,
adumbrirea îngaimă
pe umărul meu,
ca răsăritul, de floare prea greu,
scuturând din prisos de voință.
Dintr-odată
tot trupul, ca ars, îți tresare,
zvârlugă scăpând printre dește:
”Cine bea după cerb,
să-și pună-o dorință!
Oricare-ar fi ea,
se-mplinește!”

Dar hoțul din mine
mocnit meditează:
”Oare-ai știut
că buzele tale
le-ai uitat fără pază?
Pedeapsa ți-o meriți,
cu vârf și-ndesat.
Închide ochii!
Să-ncepem cu primul sărut!”

DESPRE VĂZ NU VORBEȘTI

05 Friday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

DESPRE VĂZ NU VORBEȘTI

12294_1597187x550-foto by mary mansey

DESPRE VĂZ NU VORBEȘTI…

Despre văz nu vorbești.
Ochiului îi este de-ajuns
privirea.
Nu descrii auzul, respirul,
dar, mai ales, iubirea.

Trandafirul
n-a scris nici o carte
de-nțelepciunea culorii,
ori de-adierea
de prin răcoarea grădinii,
trăgând cu urechea
la bobul de rouă.
Adevăr zic vouă,
nimeni dintre fiii cerului
n-a cântat mai frumos,
în graiul luminii,
despre iubire,
de la mireasmă
până la ultimul spin.

Despre văz – orbii vorbească.
Ochiului
îi este de-ajuns
îmbrățișarea din privire,
cum numai ochiul
știe să iubească.
El în toate ce sunt de-a văzutul
îi vede luminii sărutul.
A-toate-iubitor
este ochiul!

El nu măsoară
cu terezia, kilul, sfoara
sau cotul.
Nu e nevoie
să-mi spui mă iubești
când A -Toatelui-Totul –
Iubirea,
prin ochiul tău,
fără aripă,
văzduhul și-l zboară.

Crezi oare,
cuget de biet muritor,
vecia ta
putea-voi să-nțeleg?
Doar prin iubire
livezile-ți
ca stupul le culeg,
precum lumina
tăcerea din livadă.

Brațele mele
știu altfel să vadă,
precum un cântec
înfiripând ecoul
din lăută,
ca norul
când văzduhul ți-l sărută,
când apele de bucurie ți se roagă,
iar eu le tălmăcesc
din limba eufrată,
că te iubesc
cum nimeni n-a iubit vreodată,
de la Nippur și până la Uruk,
cu tot Sumerul începutului de lumi!

În limba cuielor pe lut,
doar cu Cel-Veșnic mă aseamăn
când spun cât mi-ești de dragă!
Numai prin El
adâncul știu-l.

Vecia ta e ca pustiul.
Semeț,
nu-și vrea alături semuire
decât oceanicele-i dune.
Dar eu ți-aduc
întimpurirea mea,
înveșnicindu-te
din patru zări și strune.

În locul
apusului cu-n singur soare –
întreaga noapte plină de luceferi
în miriade ce-au scăpat din număr,
când mult ștrengarul meu sărut
te strigă
pe luminișul de pe umăr.

Până-n tării s-a ridicat pustiul,
trufaș în urletul coleric,
ca-n locul străluminii hialine,
să prăbușească totu-n întuneric.
Cel-Veșnic, ce-i a-toate-viul,
văzând doi tineri cântându-se de mână,
a prins pustiul de grumaz,
și-l puse urma lor să o sărute,
de pe fâșia de nisip
din rugăciunea mării…

Vecia ta, cea fără chip,
n-a cunoscut nici văzul, nici respiru’ !

Ninlil,
a răsărit luceafărul Nibiru –
povestea noastră,
ce spinul și-l ascute-n patru strune
și-l scrie-apoi în lut!
Întreabă-l, în lumina lui,
cum s-ar putea traduce: vreau să te sărut!

SANHERIBE, ŢI-ADUCI AMINTE…

04 Thursday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

SANHERIBE, ŢI-ADUCI AMINTE...

water-lily-1920x1200-wallpaper-photos-dsc07131

– Ți-aduci aminte,
când am gustat din lacrimă?
Duhul sărat al mării
ce mi-o fi spus, ce mi-o fi scris
în seara aceea?

”Vei fi mai frumoasă
ca orhideea
ce-a băut din propriul ei vis
otravă de cântec și har,
dar…”

A mai zis
că moartea-i
în tot ce e viu.
Credeam că atunci când iubești,
nu există târziu.
Ce-nseamnă să mori?
Nu mai ești?
N-auzi sub nisipuri fierbinți
apa vie
gâlgâindu-și chemări dedesubt?
Târziul cumva e spre floare,
sau e propriul lui frupt?

– Nu pune-ntrebare-ntrebării.
Lacrima știe
tot zbuciumul mării,
de-aceea-amândouă
au gustul salinei și-al zării,
ce doare mai rău decât ghimpul.

De ce ispitești înserărilor steaua
pe unde greșit-ai cu timpul,
când deasupra prin cântec
migdalul e-n floare?

Tu-n brațele mele
vei rămâne mereu orhideea.
Iubirea
întotdeauna e zborul,
cum veșnicia se-ascunde în clipă,
de-aceea
nu ni s-a dat
povara de cer în aripă,
că frunza presimte
ce n-a văzut norul
de-a lungul lumii, de-a veacul,
cum se pitulă moartea,
pe sub sămânță, în cufăr.
De umbră te dezbraci
unde sfârșește tina,
da-ți primenești lumina
prin dorul alb de nufăr.

Oare tu știi, când toate-ale lumii
or fi ca să tacă
precum a fost Începutul,
care-ar fi tâlcul
ce morții-ar putea ca să-i scape?
Buzele tac, ochii se-nchid
și totuși…
Cer nou, și pământul mai pur, se vor naște
când le-o sfinți sărutul,
precum un luceafăr și-aprinde pe ape
nestinsele flăcări de lotuși.

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • Scriitoarea Maria-Daniela Pănăzan despre lansarea de carte a lui Dumitru Ichim la IAȘI
  • poezii de Crciun
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • UN COLIND PÂNĂ LA PIND
  • COLIND DE FLĂCĂU CARE-I PUS PE UN GÂND RĂU

Archives

  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    • dumitruichim
    • Join 416 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...