Tags

,

luna-llena1

Se face seară în Sumer,
ca din fior păcatul,
iar din migdalul lui
răcoare ne-ncepută.

Am trimis Eufratul,
Regină,
să-ți aducă luna
de prin dumbrăvi de palmier,
când apele mării
pe primul născut din luceferi sărută.

Prin poiana fără de stele
va fi doar luna ta plină,
rămâi brațelor mele,
Regină!

Ai grijă de cântecul rar,
subțire-n safir și-n opale
ca pânza de fluture!
Ai grijă
să nu se scuture
colbul de aur, pulberea fină
a tristeților tale,
fără-ntuneric de vină.

Pe umărul meu,
visul ți-l simt în suflare,
ca o pală de suflet ce doare
legănându-și primele șoapte.

Eufratul s-a dus după lună…

În părul tău
se face tot mai noapte.
Cum stăm îmbrățișați amândoi,
parcă unul din altul răsare!

Sărută-mă, Regină!
Suntem numai noi,
cum luncă n-am fost niciodată.

Eufratul e-atât de departe…

Cine știe de-o fi să se-ntoarcă?!

Dar dacă,
prin vreun târg, undeva, răsăritu-a vândut
să-și cumpere şi el,
asemenea mie, lăută?
Aș zice,
pân’atunci fii luna mea plină,
sărut izvorând din sărut…

Iar dacă va fi să-ți aducă
răsăritu-napoi,
căutat din ecou în ecou,
o să ne cerem scuze c-am început
fără el
și vom fi lună plină din nou.

Advertisements