• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Monthly Archives: August 2014

CÂNTAREA CÂNTĂRILOR

12 Tuesday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

CÂNTARE, CÂNTĂRI

Zeev-Raban

”Sărută-mă
cu sărutările gurii tale,
că sărutările tale
sunt mai bune ca vinul.”
(Cântarea cântărilor, I,1)

Iar în ziua a șasea,
a luminătorilor de pe pământ,
delta a grăit oceanului:
”Sărută-mă
cu sărutările gurii tale,
că sărutările tale
sunt mai bune ca vinul.
Din coasta apelor tale sunt eu.
Sunt lumina ta,
luminătorul meu.
Iubește-mă
până nu se vor naște cuvintele
meșterite din piatră și aur.

Sărută-mă
cu sărutările tale,
iubindu-mă așa cum te iubesc
cu plutitoarele mele păduri,
pline de iepuri și lupi
și cuiburi cu sânii pe plaur.

Sunt coastă trupului tău.
Lasă-mă
să te îmbrățișez ca o deltă
cu toate brațele mele
și toate ascunsele rădăcini
ce zboru-și plutesc pe-ntinderi de ape,
înfipte în apele cerului
ca luceferi în noaptea tăriei.
Cuprinde-mă,
luminătorul meu,
până când voi deveni sub sărut
adâncului floare, chemărilor rod
cu scrisul de foc în sămânță.
Sărută-mă
cu sărutările tale…”

Iar în ziua a șasea,
a luminătorilor de pe pământ,
oceanul a grăit
către lumina răpirii lui din coastă:
”Sărută-mă
cu sărutările tale…
Se face seară, luminătoarea mea,
și seara va fi chiparos
nunții fără de noapte-n cămară.
Lasă-mă să te iubesc
cu toate stelele cerului meu,
sărutul să-ți cânt
din undă în undă
de la izvodul neștiutului hău
luiși însuși străinul,
până la delta îmbrățișărilor de râu
a numelui tău.

Că sărutările tale
sunt bune ca vinul
și dulci ca rodul cămării
din noaptea de grâu.

Pe cruce cu muşchi…

11 Monday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

cruce., muşchi…

cruce_lemn_valea-larga_deal-troita

Pe cruce cu muşchi
Un mac pestriţ a-nflorit –
Lin fluturele !

Nu v-am spus că n-am murit ?
Mai mişc din aripi, e timp.

Pe cer rozarii…

11 Monday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

cer, rozarii

images-cocori

Pe cer rozarii…
Unde ne duc cocorii
Fugind din vreme?

Mai e vreo revenire?
Ca fulgii ning cocorii…

11 Monday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

mariana-in-sud-waterhouse-1897, John William Waterhouse (1849-1917)
foto: John William Waterhouse (1849-1917) – Mariana in sud

ÎNAINTE DE CULCARE…

Înainte de culcare,
pe rând vei scoate
toate
bijuteriile lunii
de la mâini,
de la gât,
din urechi
și toate cuvintele de dragoste
cu care te-am împodobit,
iar când din agrafă
vei despleti
noaptea să-ți cânte pe umăr
ca râul,
vei stinge becul și…

…și înainte de culcare
te va suna din nou telefonul:
– Nu uita pentru mâine –
sticla de vin,
prosop la lumânare
și grâul.

ÎNCEPUT NE-NCEPUT ÎNCEPU

09 Saturday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

început, NE-NCEPUT

flying_to_pula_by_kizukitamura-d7ipfpj
foto: by kizukit amura

Cerbii
nu s-or mira
să-mpartă cu mine
apelor
răcoarea din taină,
dar fântânile ochilor lor
spre-ale mele-noptând:
De ce porți astăzi
a soarelui haină?

Iar cerul mai pur
decât roua-n dativ:
De ce cântecul tău,
albastrului meu –
dureros leit-motiv?

Și freamăt și undă,
aripă, culoare, ciulină
și iarbă și buciumul serii,
cu steaua-n altoi
și tot ce spre mine se-nclină
se-ntoarce-nflorind înapoi
ca luna plină
răsărindu-și
toți merii.

Nu-ntreba nici de ce,
nici de cum, nici de când
și nici cum
început ne-nceput
începu.
Lasă buzelor forma tăcerii
așa cum trandafirul
rotește-n petală pe nu.
Tu,
cuvânt rostit al brațelor mele
aproape să fie săru…

ACATISTUL VINERII MARI

08 Friday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ACATIST, mare, VINERI

Privighetoare1<a

Inima privighetorii
nu e toarsă cu fusul
de mână omenească,
precum nici cerul
nu cunoaște
degetelor spusul.

Ca flacăra,
înalta,
este inima privighetorii,
fără cusut al bucăților
una cu alta,
ci numai ardere.

Ca mistuitoarea flacără,
înalta,
inima privighetorii
adâncă-i
precum ochiul de copil
înveșnicind tăriilor
inul.

Din vârful ei
se vede până-n cealaltă,
a Maicii Fecioare.

Inima de privighetoare
îi tălmăcește suspinul,
înaltul
amarurilor,
apoi tace. La picioarele Lui –
ochii holbați
ai zarurilor…

Două inimi și-o singură
Vinere Mare
de la un capăt la altul.

W

07 Thursday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

W

images - W

Copilul Mitrel
își caută litera mare,
ca pe-o strigare
adâncă
din apele de munte,
trecutele,
pe sub crinul de stâncă.

Auzi, te auzi?

…rochița ta galbenă…
…cum se juca vântul cu cântecul ei –
macii galbeni…și mâinile-ntinse…
și vântul din care puteai ca să bei
începuturi de lumi
din nechezatul
de stea și de mânz…
Cum se juca vântul
cu cântecul ei!

***
How do you spell it?
mă-ntreabă de la ghișeu
vameșul
de lucruri pierdute.
Nu știu nici eu
să spun pe litere,
galbenul rochiei tale, pădurea…

Aici M
se scrie pe dos –
W!
Se pronunță aiurea,
dublu you deși scrii dublu V.

Copilul Mitrel
își caută litera mare…
Ofițerul de vamă
cu W pe epoleți
și chipiu,
îmi face cu ochiul:
”Mă scuzi
că miros a târziu…”

Prin nori violeți
rochița norului galben
încă se joacă pe cântec,
dar vântul… Vântul
de unde-a aflat
că lacrima gustă la fel
ca târziul din sare?

Copilul Mitrel
își caută litera mare…

Cum pișcă
mustul ducându-și spre vin
înăspritul de toamnă!
Pe munți de literă-ntoarsă,
fantastice
apusuri de soare!

OMNIA DE MULIERIBUS

06 Wednesday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

MULIERIBUS, OMNIA

curcubeu

Un bărbat
îți socotește culorile
pe degete,
cum ar număra de pe gard
ciorile:
Una, verde, trei,
roșu, cinci, albastru,
șapte
și nu mai are nimic
să-ți spună
după aceea,
ce fel de volănaș
or să poarte la hram.

Dar femeia,
Oh-o, femeia…
Cherchez la femme!
Între
Dumnezeu și diavol
( bine s-a zis c-ar fi struna
obsedată de harpe)
numai din culoarea
ochiului de șarpe,
nuanțele ei
spre-a i le descrie
i-ar trebui o mie
de nopți, ba greșesc,
o mie și una.

PÂINEA CARE S-A POGORÎT DIN CER

06 Wednesday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

cer, pâine, POGORÎT

images-paine si vin

– Dacă Tu ești,
cum zic scripturile bătrâne,
dar tâlc de care nu-s prea sigur,
cum îndoiala-mi știu-l,
poți agrăi acestor pietre,
de bună seamă,
să se preschimbe-n pâne.

– Unde-ai văzut tu,
piatră să nască altă piatră?
Poate să fie înger ca și tine,
dar niciodată mamă,
răspunse Fiul
nenăscutului.

 

ARĂTAREA SÂNGELUI

05 Tuesday Aug 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ARĂTARE, SÂNGE

101_0516-sarut Iuda

”Acesta este sângele Meu”,
dar urechile noastre
nu înțelegeau:
Cum poate cineva
să-și arate sângele?

Mirosea a pâine și vin,
de asta nu era clar pentru noi,
dar Iuda adulmecase
mirosul
de sânge proaspăt de miel.
Numai lui îi salivase tâlcul
bucăturii muiate în blid.
El știa
că semnul dat sfâșierii
nu poate fi decât sărutul
Celui care
mulțumind Tatălui Său
ne arătase sângele Lui când ne-a zis:
”Acesta este sângele Meu!”

***
De ce n-am alergat după Iuda
să-i cumpăr semnul recunoașterii  –
sărutul?
Cum i-aș fi dat
agoniseala-ntreagă  adunată,
nu numai sufletul și lutul,
că oare cine dintre muritori,
vreodată,
pe Dumnezeu L-a sărutat?

 

 

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • FESTIVALUL EMINESCU, Kitchener, Ontario, CANADA, Dumitru Ichim lămurește catastrofa lingvistică a folosirii greșite a sensului de DIASPORA în limba românăi
  • ÎNCEPUT DE CÂNTEC ȘI PUNTE
  • JURNAL DIN SAN DIEGO
  • Traian-Dinorel Stănciulescu „MICUL BOTEZĂTOR” SAU DESPRE CUM COPILĂRIA DEVINE LITURGHIE
  • Scriitoarea Maria-Daniela Pănăzan despre lansarea de carte a lui Dumitru Ichim la IAȘI

Archives

  • January 2026
  • December 2025
  • April 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Create account
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Subscribe Subscribed
    • dumitruichim
    • Join 417 other subscribers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Subscribe Subscribed
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...