PILDA NEGHINELOR

Prin grâul înțelept în boabă și lumină,
la vremi fără ursitele de preț,
cine-mi zidi și cuibul și bordeiul
departe ochiului
pizmătăreț,
că tot ce vlăstăritu-mi-a condeiul
nu-i altceva prin grâul Tău
decât neghină.

In vreme ce-orice spic e o fecioară
ținând în gene lungi
netorsul tainei preacurate,
ca maica Ta pe Fiu
în brațe înflorind icoana,
de când mă știu,
cuvântul meu de cerșetor
toți vor să-i smulgă,
chiar și chirpiciul rău și-amar,
din rădăcină.
Că m-a crescut maidanul
haimana?
Cu-apucături de buruiană,
din neam în neam – neghină?
Dar oare nu și eu sunt fiica Ta
când lacrima-mi adâncul ți-L aprilă?

De-aceea Te-am văzut
privindu-mă cu milă,
cu sens ascuns, cu noima pe furiș,
ca apei steaua la sărut:
”Lăsați-o pân’ la treieriș,
fără de ham, fără de frâu,
în curtea-mpărătească printre grâu.”

Apoi le-ai spus, dar ei n-au înțeles,
că inima nu se deschide când e piatră,
și le-ai vorbit de foc,
de flăcări și de vatră,
că turta sfântă coaptă pentru Cină,
întâi o s-o sărute în cuptor,
dogoritoare buze de neghină,
iar mai pe urmă ai s-o frângi
ca să le dai și lor.