• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Tag Archives: FLACĂRA

UMBRA DE FULG A FLĂCĂRII

14 Sunday Sep 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

FLACĂRA, FULG, UMBRĂ

fulg 3

Până-și coboară suișul spre Tine,
fulgul trece prin apa Duhului Sfânt.
Ochiul întreabă:
”Yoho,
singurul purtător de coroană
al luminătorilor,
cine te-a nins fără nor?”
Dar ce poate cunoaște ochiul,
când lacrimii
numai inima îi face loc să se strecoare
printre suspinul de jos
și ecoul amar de luceafăr?
Suind coborâșul spre Tine,
lacrima trece
prin apa Duhului Sfânt.
Întreabă auzul:
”Yoho, ce formă
au cuvintele Tale –
scrisul de vânt,
din cer ca de ape înalte curgând?
Ce poți să ne spui
de cascada de foc rusalin
peste soare vuindu-și talazul?”
Dar ce poate cunoaște
auzul,
jumătate Sinai până-n ghiocul de nor?
Inima lui Yoho
numai îndrăgostiții pot s-o audă,
că nu e din carne de om ca să bată,
ci din tăcerea seminței
când buzele lor înfloresc
lutul ce doare de cer.
Yoho, Tatăl nostru și-al tainei,
numai vedeniei prinsu-i-ai cheag
cum Fiul Omului,
după taborica lege de munți,
poate fi Dumnezeu.
Ca într-un cuib, odor nelumesc,
ții încă talpa-I de om,
din ce în ce mai transparent devenind
cu abisul vecin – coroana albului Tău,
de nor negrăită a nins,
când fulgul trecând prin apele Duhului Sfânt
s-a oprit pe-obrazul Fecioarei
șovăind…
Numai Tu,
dincolo de apele Duhului Sfânt,
ai știut să-i oprești șovăirea spre lacrimi,
împodobind
icoana Fecioarei
cu umbră de foc și fulg rusalin.

OCHIUL NEGRU AL FLĂCĂRII

03 Wednesday Sep 2014

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

FLACĂRA, NEGRU, ochi

cerro-torre

Pentru cei care știu să plângă,
drumul Muntelui
se oprește până la nori.
Fericiți cei care pot să plângă…

Pentru cei care iubesc,
vârful de Munte
e dincolo de cuvinte.
Acolo se vorbește
numai în graiul nou,
așa cum ochiul negru
al flăcării
atât de adânc își hrănește
întreaga-i lumină din jur!

Fericiți nefericiții care
știu lacrima să-și ardă
și să privească prin ea
în tot ce ați fost!
Numai aceia
fiii copilului vostru
vă vor face pre voi,
doar pentru o singură zi
neînserată
vistiernicii
vârfului de Munte.

Fericiți
nefericiții cu inimă curată…

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario

http://www.dumitruichim.com

Recent Posts

  • Răscruce
  • Psalmul pescuirii minunate
  • Desen in carbune
  • Psalm la Zidul Plangerii
  • Psalmul Nasterii

Archives

  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Follow Following
    • dumitruichim
    • Join 417 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...