Tags
Am văzut Anzii,
dar în fără de ieri
pe fiul lor, Amazonul –
împăratul apelor.
Își dormea veșnicia, fluidul,
în poala Atotputernicului,
unul altuia – furt de oglindă,
ca-n adieri
de aievea, prin dacă…
A vrut să mă întrebe ghidul,
dar i-am făcut semn să tacă.
Bătăile inimii
încercam să le-ascult
cum vroiau să-L cuprindă
precum la piciorul cascadei
înaltul cântec al spumii,
din axioane de tei.
Nu credeam că inima mea
seamănă atât de mult
cu apa de la capătul lumii…