foto: Ipolit Strambu – Fete in gradina

Cândva mă-ntrebai:
Ce poate să viseze oare
îndrăgostita piatră de râu
după atâtea mângâieri
ale șarpelui?

Floare de in, poveste de in,
albastrul târziului
doare…

Așteptând,
mi-am adus aminte
de piatra din spusele undei
și-am pus-o în palmă
s-o ispitesc despre vis.
Mirosea
ca topila de in
păzită cu aripă nouă
de libelula
cu piperul de rouă.

Floare de in, poveste de in…

Că fără-a-mi da seama, aproape,
degetele
s-au închis
ca niște pleope,
peste ochiul și rodul de ape.

Să fi fost
și piatra curioasă
de ce
mâna ta nu-i acasă?

Nu știu.

Dar mi se pare,
că pietrei
i-am auzit un suspin.

Apoi
a-nchis ochii
în palma mea udă.
Se făcuse atât de târziu
albastrului, ce încă mai doare,
că-i auzeai mireasma
topilei de in,
răsfirată prin visul ursit
spre albele,
incredibil de albe fuioare…