Nu faci din zi o straiță în care strângi nădufuri,
Când ai din calendare roș ghiocel pe ramuri.
Nu-mbraci din struguri imnul în gioarsă de burdufuri;
Vin nou – numa’-n cimpoiul din pielea pentru hamuri!

Păduri de sărbătoare mi-s brațelor prierul,
Cum n-am fost niciodată atât de primăvară,
Simțind cum pentru cântec se-ngustă-n veacuri cerul,
De parcă-s fiat-lux-ul zburdându-Ți prima oară.

Cântați cu mine păsări, munți, prund și-etceterale,
Liban sfințit de cedri, ce-ndrăgostiți slăvimu-l!
Din toate strigi, Iubire! Din țărmurile Tale
Rămas-au numai strune, să cânte Heruvimul.

Cât ne-a surprins de bine zugravul din Sixtină,
Unu-arătând la altul presusul de lumină!