Ca sabia-i Iubirea, nu-i floricea de linte!
‘Nainte de-a fi spadă, de ger nu mușcă fierul?
De-l exilezi din vatră, de foc tot ține minte!
Netotule, Iubirea nu o ascunde cerul!

Țârcovnici, cărturarii știu totul s-o descrie.
Poți ține vinu-n clocot pecetluit sub doagă?
Cum Te iubesc! Doar apa, cu murmurul Te scrie,
Când după lotus steaua se-apleacă și se roagă.

Ești și nu ești în toate, c-a fi Ți-ai luat ca nume.
Culoare, sau mireasmă – or fi isprava strunii?
Iubindu-Te, nu roza, ci spinu-l vreau anume,
Că foc nu e rostirea, ci ghimpele furtunii.

Chiar dacă-aș fi blasfemul, Iubirea, zic mereu,
Că fără ea Cel-Veșnic s-ar declara ateu.