SaintJosephG

MASA PENTRU FOIȘOR

Ce mult iubea Copilul
să-l ajute pe Iosif
la dulgheritul lui de tâmplar
ținându-i în mână lumina
ce despletea firea untdelemnului!
Ce mult îi plăcea mirosul lemnului
amintind de graiul lui Iosif!
Bătrânul deprinsese
un pronunțat accent al florilor
din țara de leagăn al norilor.
Iubit fiind, fiecare copac,
bătrânului umil

îi împrumuta pentru fiecare scândură
amintirile lui subțiate până-n povești –
setoase genuni care-ngândură
ochii mari și curați de Copil.

Măsuța lor din odaie
era rotundă și cu trei picioare,
dar o astfel de masă,
cât șopronul de mare,
niciodată Copilul nu a văzut.
Lucrau peste pragul de seară-n târziu.
Când îl întreba pentru ce-o fi anume,
de putea să strângă întreaga lume,
Iosif îi răspundea peste lemn prohodit:
”Poate de nuntă, dar nici eu nu știu.”

Și-l întreba din nou pe teslar,
( mângâindu-le cu vârful deștelui)
de ce la toate scaunele pe spătar
a cioplit litera Peștelui,
iar pe cel din mijloc
de ce a sculptat și soarele și luna
ținând deasupra cununa,
ca stema cocorului
sub pisanie de leat cenușiu?
”Poate o fi jilțul Păstorului,
dar nici asta nu pot ca să-ți spun,
că noimei încă nu-i știu
nici scrisul, nici zborul.”

***
După întâmplarea din templu,
la 12 ani,
când coborau Ierusalimului priporul,
în drumul spre casă,
s-a oprit Iosif și-i arată copilului Iisus
Foișorul.
”Acolo sus,
va sta ciudata-ne masă –
fructa mâinilor noastre târzie.
Va fi pentru nuntă, va fi pentru Cină?
Numai Păstorul
poate că știe
și plaiul bogat în apus,
cu vârf sângeriu,

dar mi-e frică să-ți spun,
căci nici eu nu-ndrăznesc ca să știu!”

Advertisements