COPILUL AJUTĂ LA NAȘTEREA FLUTURELUI

”Nu Te cert. Altădată,
de vei cunoaște ora târzie,
nu mă lăsa să fiu îngrijorată;
să Te strig
și doar ecou din ecou să aud,
și nu glasul Tău.
Mă temeam
să nu fi pățit ceva rău.”

”Eram în livadă,
răspunse Copilul, sub agud.
Cine-ar putea nespusul să-l creadă?
De-o frunză atârna un mormânt!
Aeve negraiul era în borangic,
iar înlăuntru un fluture mic
cu ușa-ncuiată și prinsă-n descânt.

Cu cântecul meu începui să destram
firul de taină al morții din ram.
Mititel a ieșit din cocon,
cum însuși înțeleptul Solomon
n-ar fi putut din cuget să descrie
adâncul minunii
de Tatăl meu țesută și aleasă –
un înger viu din vierme de mătasă!
Pe zburătoare frunze,
spre înălțare sfântă,
să fi văzut cum colb de curcubeie
lumina lor o zvântă
cum de la coadă se citesc păunii!
E-adevărat
că ora s-a făcut târzie,
tot repetând cum îmi cântai tu mie.
Am zăbovit,
până-a-nviat în floare,
și-apoi încă puțin ca să-l deprind
albastrul cer din ochii tăi
să-l ia cu împrumut
și-nvățul din lumină să ți-l zboare!